Skip to content

De ce să nu ai mai multe oferte high-ticket

  • Română
  • English
Reading time:

written by Andrei Isip

Poate te gândești că dacă ai mai multe oferte high-ticket vei face mai mulți bani, ceea ce e o premisă bună… dar greșită.

Hai să-ți explic de ce.

Când faci mai multe oferte high-ticket, apar mai multe variabile de care trebuie să ții cont:

1. O ofertă high-ticket e o soluție pentru o problemă în piață

Când construim o ofertă, nu o facem după cum ne taie capul (decât dacă nu suntem începători sau habar n-avem ce facem).

 
Oferta o facem pe baza problemei din piață. 
 
Doar că în piață sunt multe probleme, iar unele sunt foarte specifice.
 
Asta ce înseamnă? Că facem oferte pentru fiecare problemă existentă în piața în care activăm?
 
Normal că NU.
 
În fiecare piață există tipologii de oameni care au probleme comune. 
 
Exact aici e cheia.
 
Luăm toate problemele comune din piață și vedem cine sunt exact oamenii care au aceste probleme și îi analizăm din 3 puncte de vedere:
 
1. Analzăm profilul lor demografic
2. Analizăm profilul lor psihologic
3. Analizăm profilul lor comportamental
 
Voila!
 
Așa se naște avatarul de client.
 
Deci acum nu mai trebuie să facem ofertă (soluție) pentru fiecare problemă din piață, ci facem o ofertă (soluție) pentru un avatar de client (care cuprinde o tipologie de oameni cu probleme și nevoi comune).
 
Bun, bun…
 
Dar vine întrebarea: Bine Andrei, și de ce să nu fac atunci mai multe oferte high-ticket pentru mai multe avatare de client?
 
Pentru că:
 

2. Efortul pe care îl depui când faci multiple oferte high-ticket e mult mai mare

 
Și nu zic că asta ar fi cel mai greu lucru, pentru că dacă ești obișnuit să storci toată energia din tine, cu siguranță faci față la munca grea.
 
Problema e că ai resurse limitate.
 
La ce resurse mă refer: timp, energie, cunoștiințe, bani, conexiuni, etc.
 
Iar aceste resurse limitate ar trebui alocate în mod inteligent către fiecare ofertă în parte, pentru că nu e ca și cum scoți oferta pe piață și gata: faci miliarde.
 
Din contră.
 
Când ai multiple oferte high-ticket (soluții la problemele fiecărui avatar de client), trebuie să comunici pentru fiecare în parte:
 
Trebuie să gândești mesajul potrivit pentru fiecare avatar, ca să înțeleagă valoarea ofertei (soluției) tale și să fie dispus să plătească.
 
După ce ai mesajul, trebuie să promovezi, să faci reclame, postări, parteneriate, pagini, conținut și toate câcaturile necesare ca să audă cât mai mulți potențiali clienți (avatar specific) de oferta ta (soluția ta potrivită pentru acel avatar).
 
Aici lucrurile se complică destul de tare.
andrei isip 500px

Vrei să te ajut să-ți crești brandul personal și să-ți scalezi afacerea online la 6 cifre/an, fără haos sau copleșire?

În plus, 
 

3. O ofertă high-ticket trebuie să ofere multă valoare

Dacă vrei să o cumpere cineva.
 
Și ca să oferi multă valoare, înseamnă să depui mult efort și multe resurse, nu doar în crearea ei, ci și în livrarea ei.
 
Cu cât ai mai multe oferte high-ticket, cu atât îți împarți resursele în mai multe direcții și îți va fi greu să oferi valoare maximă, pentru că efectiv nu vei face față.
 
Vei avea nevoie de echipă sau colaboratori.
 
Nu sunt împotriva lor, doar că din nou: ai mai multe responsabilități și oricât de organizat ești, la un moment dat tot ajungi la haos, stres sau chiar burnout.
 
Gândește-te așa:
 
Ce faci dacă ai 3 oferte high-ticket, le promovezi toate și ai clienți activi la toate?
 
După cum am spus, fiecare ofertă high-ticket e o soluție pentru o problemă din piață și se potrivește unui avatar de client.
 
3 oferte high-ticket = 3 avatare de client
 
Dacă ai prospecți activi, lead-uri și clienți activi la toate 3, înseamnă de 3 ori mai mult efort și resurse din partea ta.
 
Pentru că fiecare vine cu problema lui specifică, fiecare are nevoie de suport specific și fiecare are așteptări și dorințe specifice.
 
Când te împarți în 3 difecții, singur îți e imposibil să scalezi și la un moment dat nu mai faci față și clachezi.
 

Soluția e să ai o singură ofertă high-ticket

 
Sunt antreprenori în lumea asta care și-au creat imperiul cu doar 1 ofertă high-ticket.
 
Și-au concentrat toate resursele pe o singură direcție:
 
1 problemă (1 avatar)
1 soluție (1 ofertă)
1 mesaj
1 canal 
 
Și făcând doar asta au optimizat constant până au ajuns la sisteme stabile și procese atât de optimizate și de specifice, încât era imposibil să nu facă o avere cu asta.
 
În trecut și eu, ca mulți alții, mi-am alocat resursele personale în diferite proiecte și direcții.
 
În timp am realizat că nu e despre a face mai multe lucruri, ci despre a face mai puține lucruri și mai bine.
 
Trebuie să tai zgomotul (toate posibilitățile) și să alegi 1 variantă la care să îi aloci timpul, banii și energia ta.
 
Uneori îți ia mult până ajungi să ai niște rezultate și să simți că ești pe direcția potrivită spre atingerea obiectivelor tale, alteori se întâmplă chiar repede.
8b0f392e-de71-49e9-9113-8b10862a7343

Vezi Masterclass complet: Strategia prin care îți scalezi afacerea de coaching, consultanță sau educație online la 6 cifre/an în 4 pași simpli.

Diferența o face modul în care iei deciziile:
 
– ce decizii iei
– cât de repede iei deciziile
– cât de des le schimbi
– cât timp aloci unei decizii
– cât de mult acționezi în raport cu acea decizie
 
În concluzie:
 

Nu ai nevoie de multiple oferte high-ticket

 
E suficient să ai o ofertă bună testată și validată.
 
Dacă reușești să ai cel puțin 1 persoană străină care a dat bani pe oferta ta high-ticket, o poți considera testată.
 
Dacă acea persoană e și mulțumită de oferta ta high-ticket, o consideră valoroasă și chiar a ajutat-o, atunci oferta ta e validată.
 
Și dacă te întrebi: „Bine Andrei, dar cum testez și validez dacă am doar 1 ofertă?
 
Ei bine, aici e partea tricky.
 
Tot ce am scris până aici îți arată de ce să ai doar o ofertă high-ticket după ce e testată și validată.
 
Până testezi și validezi, într-adevăr, poți avea mai multe oferte high-ticket…
 
…DAR cu o condiție: să fie același avatar.
 
Deci nu știu cum faci și ce faci, dar alege 1 singur avatar dintr-o singură piață și testează câte oferte high-ticket (practic propui soluții pentru acea problemă) vrei tu și ajunge cât mai repede la o concluzie.
 
Partea bună aici e că nu trebuie să ai oferta gata ca să testezi. 
 
De fapt, chiar nu-i nevoie să muncești deloc la livrabile până n-ai primul client plătitor.
 
Alocă tot acel efort pe promovarea și validarea ideii și după ce ai încasat banii, creează livrabilele în timp real pentru clientul tău.
 
Asta e una din greșelile mari pe care trebuie să le eviți: nu crea ceva ce nu se cere.
Andrei Isip
Andrei Isip

Newsletter

Alătură-te gratuit celor 1000+ antreprenori, experți, consultanți, creatori și coachi care vor să scaleze afacerea și să-și accelereze creșterea în mediul online

Continuând ești de acord cu politica de confidențialitate

AndreiIsip.Com
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful. For more details go here: https://www.andreiisip.com/privacy-policy/