Viața în societatea modernă poate fi deseori un maraton al conformismului. Suntem învățați de mici să urmăm reguli, să ne supunem sistemului, să ne conformăm anumitor standarde sau să aspirăm la anumite idealuri doar pentru că „așa trebuie”.
„Crede și nu cerceta”
Adevărul dureros, e că această cursă de conformitate cu ceea ce se vrea pentru noi (atenție: ceea ce se vrea, nu ceea ce vrem noi) ne transformă în sclavii propriei vieți.
Ajungem să luăm decizii condiționați de „ce trebuie” doar pentru că așa s-a stabilit de cineva că trebuie.
Societatea modernă ne modelează în feluri subtile și uneori, nu tocmai benefice. Ne încurajează să consumăm impulsiv, să urmăm trenduri și să urmăm reguli. Din nefericire, unul dintre cele mai evidente simptome ale acestei manipulări se regăsește în sistemul educațional actual, care în loc să promoveze gândirea liberă și critică, se concentrează pe conformare și repetiție.
Este oare intenționat? Mulți ar spune că da. O societate plină de consumatori impulsivi, care nu pot gândi critic, este o societate ușor de controlat. În acest mod, devine mai simplu să se vândă produse, idei și chiar realități false.
Dar alegerea de a evada din această cursă nebună este în mâinile noastre. A te alege pe tine înseamnă, în acest context, să îți dezvolți abilitatea de a gândi critic, de a nu lua lucrurile de-a gata și de a refuza a te lăsa manipulat.
Sistemul educațional, așa cum îl știm, are nevoie de o transformare radicală. Nu mai putem continua să cultivăm minți conformiste, trebuie să încurajăm gândirea creativă, liberă, critică.
Trebuie să ajungem să valorizăm nu numai rezultatele academice, ci și dezvoltarea personală, spiritul de inițiativă, curajul de a gândi diferit.
“Nu lăsa școala să îți interfereze cu educația.” – Mark Twain
O societate care își îndoctrinează tinerii să fie proști și impulsivi este o societate care se autodistruge. Nu putem progresa ca societate, dacă nu ne valorizăm cea mai prețioasă resursă – mintea noastră.
Intrăm într-un joc pe care nu l-am ales, dar care pare a fi unicul valabil. Și ce facem? Acceptăm regulile, deși nu le-am stabilit noi. Muncim în locuri care nu ne plac, dar pe care „trebuie” să le avem. Cumpărăm lucruri de care nu avem nevoie, dar pe care „trebuie” să le deținem.
„Școala te învață cum să îți alegi o carieră, nu cum să îți alegi viața.”
„Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat în școală.” – Albert Einstein.
Și așa ajungem sclavii propriilor noastre vieți, bântuiți de un sentiment constant de neliniște, de parcă am fi prizonierii unei celule invizibile.
Adevărul este că unii dintre noi suntem prizonieri, dar nu ai unei celule invizibile, ci ai propriei noastre minți. Am devenit prizonierii fricii, a inacțiunii, a conformismului.
Societatea noastră, în mod intenționat sau nu, ne îndoctrinează să ne complacem în această sclavie. Suntem încurajați să fim proști, să consumăm impulsiv, să trăim vieți mecanice și lipsite de sens.
„Să nu uiți să îți cumperi fericirea!”
Acesta este sloganul societății de consum. O societate care își hrănește membrii cu iluzii și vise false, și care îi pune într-o goană nesfârșită după bunuri materiale, statut social și validare.
Dar există o cale de ieșire.
O cale care începe și se termină cu tine.
Trebuie să alegi să te alegi pe tine.
Ce înseamnă să te alegi pe tine?
Citește articolul complet de aici.
Rămâi tare.
– Andrei
✅ Oricând ești pregătit, iată 3 moduri prin care te pot ajuta:
1. Cursuri de marketing online
Aici împărtășesc 7+ ani de experiență în marketing online, metode validate și strategii profitabile.
2. Sesiuni individuale 1 la 1 – Dacă ai nevoie de ajutor specific în campaniile tale de marketing, sunt disponibil să îți ofer consultanță ca să obții rezultate mai bune într-un mod mai eficient.
3. Servicii de marketing – Prin intermediul agenției mele poți beneficia direct de ajutor și implementare a strategiilor, tacticilor și activităților de marketing online pentru afacerea ta.
Dacă încă nu ești înscris la Newsletter-ul meu, acum e momentul să o faci.
Alătură-te celor 1000+ persoane care primesc în fiecare weekend scrisorile mele pe email.