fbpx Skip to content

Ce este un paradox în primul rând?

Paradox = Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut.

1. Paradoxul productivității

lucrezi mai mult, faci mai puțin

Legea lui Parkinson spune că durata de muncă se extinde până la deadline-ul pe care l-ai setat. Adică dacă ai de făcut ceva simplu care durează 20 de minute, iar tu ți-ai alocat timp 60 de minute pentru asta, te vei lungi ca să umpli golul rămas.

Când stabilești ore fixe pentru lucru, găsești metode neproductive pentru a le umple.

Ce poți face în schimb? Lucrează precum un leu -> șprint, odihnă, repetare.

2. Paradoxul sfaturilor

luând mai multe sfaturi te poate lăsa mai puțin pregătit decât erai înainte

Majoritatea sfaturilor sunt de câcat.

Chiar dacă ele în sine sunt cu intenție bună, e foarte periculos să folosești „harta de navigare” a altei persoane pentru a naviga în lumea ta.

Campionii dezvoltă filtre și implementează selectiv sfaturile primite. Iau în considerare sfaturile, le analizează dacă se potrivesc cu propria lor condiție și trec peste „zgomote”. Ai văzut și tu probabil că românii sunt buni la dat cu părerea. Ei bine, nu toate părerile sunt valabile și nu toate trebuie luate în considerare, chiar dacă cel/cea care ți-a dat părerea este într-o poziție superioară față de tine.

Eu de exemplu nu cer sfaturi de business de la persoane care nu au business.

3. Paradoxul înțelepciunii

cu cât înveți  mai mult, cu atât știi mai puțin

Mai multe cunoștințe creează odată cu dobândirea lor o expunere mai mare către necunoscut.

Acest lucru este pătrunzător și nu înfricoșător. Trebuie doar să lucrezi la toleranța ta pentru incertitudine. Dacă ai o afacere de exemplu, lucrurile nu sunt mereu previzibile și trebuie să te obișnuiești cu ideea că nu ai control total.

4. Paradoxul oportunității

ia mai puțin, completează mai mult

Succesul nu vine din a prelua toate oportunitățile ce îți ies în cale. El vine din concentrare. Concentrare puternică asupra lucrurilor/sarcinilor care chiar contează pentru atingerea obiectivelor tale.

Spune da la ceea ce contează. Spune nu la ceea ce nu contează. Oportunități vor fi mereu dar nu ai timp și energie pentru fiecare din ele.

Newsletter

 

Înscrie-te la newsletter-ul meu pentru a primi săptămânal un email cu metode specifice prin care să îți crești veniturile prin marketing digital.

Durează 10 secunde.

 

5. Paradoxul Social Media

cu cât ești mai conectat, cu atât ești mai deconectat

Social media a creat mai multă dependență ca niciodată, oferindu-ne dopamină constant. Creierul preia această dopamină precum un drog. Este precum o numesc eu, „dopamina toxică”. Ea provine din: jocuri video, scroll infinit pe TikTok, necesitatea constantă pentru validarea exterioară (stârnești după like-uri, atenție, vizualizări, comentarii, etc.), uitatul constant la seriale și altele.

Există și „dopamina sănătoasă”. Poți să-ți reprogramezi creierul să ceară dopamină în alt mod. De exemplu, după fiecare articol de blog sau capitol citit dintr-o carte, să îți oferi o bucată de ciocolată sau un mic cadou care îți oferă o senzație plăcută.

Deși suntem mult mai conectați, ne simțim mai deconectați față de cei din jurul nostru. Am ajuns să înlocuim ieșirile reale cu 2-3 discuții pe chat.

Programează-ți timp pentru a te deconecta.

6. Paradoxul eșecului

Trebuie să eșuezi mai mult ca să câștigi mai mult.

Cele mai puternice momente în care ne transformăm cu adevărat sunt momentele de eșec.

Să nu-ți fie frică de eșec. Să-ți fie frică să nu acționezi! Învață prin a eșua rapid și inteligent. Nu eșua la fel de 2 ori.

De când eram mic și am practicat fotbal și handbal câțiva ani ca sport (handbal făceam chiar de performanță), nu puteam deloc să stau să mă uit la alții cum se joacă. Chiar dacă toți din familie se uitau la TV la meciuri importante, eu preferam să fac altceva.

Și acum e la fel. Prefer să fiu ori un jucător, ori persoana care deține jocul, decât să fiu un observator.

7. Paradoxul vorbitului

vorbești mai puțin, spui mai mult

„Avem 2 urechi și o gură ca să putem asculta dublu față de cât putem vorbi” – Epictetus

Dacă vrei ca vorbele tale și ideile să-ți fie auzite, începe prin a vorbi mai puțin și prin a asculta mai mult. O să-ți găsești mai multă putere în cuvinte dacă gândești înainte de a vorbi.

8. Paradoxul plictisirii

Cele mai creative, captivante idei, provin direct din perioade intense de plictiseală

Ești plictisit. Mintea ta începe să muncească. Gândurile vin. Creativitatea începe.

Dacă ești mereu ocupat, nu ai timp să te plictisești și să gândești.

9. Paradoxul vitezei

frânele puternice și rezistente îți permit să mergi puternic

Ce îi ajută pe piloții de Formula 1 să „zboare” pe pistă?

Nu este motorul, suspensiile sau cauciucurile. Sunt frânele.

Construiește-ți frâne în viață care îți permit să ai momente de accelerare intensă (cu siguranța că oricând vei pune frână sau vei zice „stop”, totul va funcționa la fel de bine, fără să pierzi nimic) și să poți merge înainte fără frică.

10. Paradoxul căutării

nu mai căuta cu scopul de a găsi ceea ce cauți

Ai văzut vreodată că în momentul în care cauți ceva, rareori găsești?

Dacă te oprești din a căuta, ceea ce căutai te va găsi.

Se aplică la: iubire, afaceri, fericire, viață.

Se numește și: legea atracției. Atragi ceea ce ești. Gândurile și opinia despre propria persoană influențează foarte mult ceea ce ești.

11. Paradoxul controlului

mai mult control = mai puțin control

Cu toții am văzut și experimentat asta: și copii, și partenerii noștri și cu părinții.

De cele mai multe ori controlul te duce spre mai puțin control.

Oamenii vor independență. Orice lucru care îi împiedică din a fi independenți aduce opunere prin rezistență.

12. Paradoxul persuasiunii

argumentează mai rar, persuadează mai des

Ai observat că cei care argumentează mai des, rareori reușesc să câștige argumentul?

Oamenii care știu să persuadeze, nu intră în argumente. Ei observă, ascultă și pun întrebări.

13. Paradoxul efortului

trebuie să pui mai mult efort în ceva pentru a-l face să necesite mai puțin efort

Performanțele de top care par a fi executate fără efort sunt rezultatele unor lungi pregătiri care necesită efort maxim.

Lucrurile mărunte devin mari. Dacă pare super simplu, nu înseamnă că așa și este.

Aici ne putem gândi la multe exemple: Cei care practică patinajul artistic – la competiții vedem execuțiile perfecte și ni se pare că e foarte ușor și că efectiv plutesc pe gheață. În spatele acelei performanțe se află mii de căzături, lovituri și efort.

14. Paradoxul fricii

lucrul de care ne este cea mai mare teamă este lucrul pe care trebuie să îl facem

Frica, când este evitată, devine o limitare în creșterea și progresul nostru.

Creează-ți un obicei din a te apropia mai mult de ceea ce îți este frică. Tratează frica ca pe un magnet pentru energia ta.

Tot ceea ce îți dorești cu adevărat se află înafara zonei tale de confort.

15. Paradoxul banilor

trebuie să pierzi bani pentru a genera mai mulți bani

Fiecare investitor de succes și creator are povești pline de lecții prețioase bazate pe experiențe cu mari pierderi.

Uneori trebuie să plătești pentru a învăța.

Pune banii în acțiune. Investeș-te pentru a câștiga mai mult.

16. Paradoxul știrilor

cu cât mai multe știri/noutăți consumi, cu atât mai dezinformat devii

Cu cât ai mai multe date cu atât mai zgomotos devine semnalul radio și finalizezi prin a știi mai puține lucruri despre ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Vrei să știi mai multe despre lume? Nu te mai uita la știri.

17. Paradoxul inteligenței

inteligența duce spre stupiditate

Oamenii inteligenți tind adesea să devină victimele stupidității, convingându-se că sunt mai deștepți decât sistemul.

Ei adesea creează complexitate, în loc să facă lucrurile simple, plictisitoare și ușoare care chiar funcționează.

18. Paradoxul morții

amintește-ți că mori ca să trăiești cu adevărat

Intenția nu este să te vezi mort, ci să clarifici asta, să te iluminezi și să te inspiri din asta pentru a trăi o viață mai abundentă.

Acceptând faptul că viața noastră e limitată și că se poate termina în orice clipă, ne deschidem capacitatea de a o trăi cu adevărat.

19. Paradoxul creșterii

creșterea de obicei durează mai mult decât ți-ai închipuit

Creșterea are loc gradual, apoi dintr-o dată.

Efectul compus își face treaba. Lasă-l să funcționeze și pentru tine.

Vrei să primești săptămânal email-uri de la Andrei cu informații utile?

Completează formularul și vei primi săptămânal email-uri despre business, mindset, marketing, dezvoltare personală și alte informații utile de la Andrei.