fbpx Skip to content

Cum să îți alegi drumul în viață

  • Română
  • English
Reading time:

Vine un moment în viața fiecărui om când contemplează și își pune întrebările existențiale: ce este viața? Ce rol am eu pe acest Pământ? Ce rost are orice, dacă la final oricum toți murim? Ce se întâmplă după moarte? 

Ei bine, chiar dacă unele întrebări rămân fără răspuns, sau există diferite opinii despre sensiul vieții: „sensul vieții este să îi dai tu sens”; „sensul vieții e să te bucuri de ea” și așa mai departe, consider că oricare ar fi adevărul suprem, trebuie să mergem înainte și să nu ne lăsăm înpotmoliți într-o stare de inacțiune.

De aceea, în acest articol vreau să vorbim despre cum ne alegem drumul în viață, despre importanța de a ne regăsi pe noi înșine și ne a îmbrățișa propriul destin.

Deși pare că în viață avem mii de opțiuni, am putea zice că aceasta este o percepție falsă, un mod eronat de a privi lucrurile. 

În realitate nu avem.

Și de ce spun asta?

Pentru că putem desigur oricând să decidem să alegem 10 lucruri diferite pe care să le realizăm în viață, dar nu vom putea depăși un nivel de mediocritate în acest mod. Vom deveni toți buni la toate și în același timp buni la nimic. 

Degeaba alegem 10 căi diferite, pentru că nu ne vom putea bucura de niciuna în adevăratul sens. 

Putem alege să într-o viață să devenim medici, scriitori, afaceriști, pompieri și astronauți (sau orice altceva). Nu zice nimeni că într-o viață n-ai putea să le faci pe toate cele enumerate, dar întrebarea este: cât de bine le vei face? Nu cumva vei ajunge să fii un simplu medic mediocru? sau un scriitor mediocru?

Alegând varianta mediocră nu ne va oferi niciodată șansa să ne deblocăm adevăratul pontețial pe care îl putem avea într-un domeniu. 

Trăim până la urmă într-o lume competitivă cu peste 8 miliarde de oameni și dacă nu aplicăm „regula 5%”, e puțin probabil să avem o viață bună.

Cuprins:

Ce este regula 5%?

Această regulă descrie cum o mulțime de oameni cu abilități foarte bune pot să depășească 95% din populația lumii. Însă doar 5% dintre oamenii din întreaga lume reușesc să treacă de acest prag din mai multe puncte de vedere. 

Aceștia sunt cei care ajung să aibă un impact real în societate. Aceștia sunt cei care trec testul funeral (momentul când oamenii încă își amintesc de tine chiar și după generații întregi de la moartea ta).

În această lume extrem de competitivă, nu putem fi foarte buni la foarte multe lucruri. Trebuie să înțelegem că e nevoie să ne nișăm pe noi înșine și să investim acei 10 ani întunecați în a deveni maeștrii propriului destin.

(se spune că pentru a te putea considera un expert într-un domeniu, ai nevoie de cel puțin 10 ani de activitate în acel domeniu)

Aici vine una dintre întrebările foarte importante pe care ar trebui să ni le punem cât mai devreme: cum știm ce domeniu să alegem? sau cum putem știi în ce domeniu vom reuși să devenim cu adevărat experți?

„Munca ta va umple o mare parte din viața ta și singurul mod de a fi cu adevărat mulțumit este să faci ceea ce crezi că este o muncă grozavă. Și singura modalitate de a face o muncă grozavă este să iubești ceea ce faci. Dacă nu l-ai găsit încă, caută în continuare. Nu te mulțumi cu puțin. Ca în toate problemele inimii, vei ști când o vei găsi.” – Steve Jobs

Pentru a putea alege drumul în viață, sunt câteva lucruri importante pe care trebuie să le iei în considerare:

  • asigură-te că te cunoști suficient de bine
  • asigură-te că ceea ce alegi respectă filosofia Ikigai (discutăm mai jos despre ea)
  • asigură-te că ceea ce alegi este de viitor

Cum Să Crești Vânzările Afacerii, Prin Propriile Sisteme Automate de Promovare Online

…fără echipe mari și costisitoare de marketing, fără să postezi zilnic pe social media, și fără să pierzi mult timp, bani și energie până testezi și validezi propriile idei

Ce metode de autocunoaștere poți folosi?

Sunt multe metode interesante și foarte utile de a te cunoaște mai bine, dar le putem categorisi în 2 părți: partea teoretică și partea practică. Ambele trebuie înțelese ca fiind un tot unitar.

Iată câteva metode bune:

1. Scrie într-un jurnal

Deși pare o practică de filme pentru adolescenți, să ții un jurnal propriu în care îți pui gândurile pe hârtie nu e deloc greșit. Din contră, odată ce afișezi tot amalgamul de idei pe care le porți cu tine în gând, îți va fi mult mai simplu să le vizualizezi, prioritizezi și să le categorisești.

Încearcă periodic să scrii despre tine, despre sentimentele tale, despre trăirile din trecut și să îți pui pe foaie aceste gânduri pentru a le putea înțelege mai bine.

2. Reflecția

Ideal ar fi să o faci zilnic. E important să reflectăm asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Să ne gândim la ce a mers bine sau ce nu a mers bine în diferite situații cu care ne confruntăm zi de zi. E o metodă excelentă de analiză și îmbunătățire.

Pentru a găsi acel ceva la care suntem buni, putem să răspundem la următoarele 4 întrebări și să ne uităm atent la răspunsurile care se intersectează (exercițiu de reflectare):

1. Cu ce am crescut? Ce experiențe negative am avut? Ce experiențe bune am trăit?

2. Prin ce anume m-au lăudat străinii?

3. Ce am făcut în ultimii 10 ani?

4. Despre ce pot vorbi fără pic de efort într-o seară de sâmbătă când ești ieșit cu prietenii? (evită dichotomia; nu minții în legătură cu weekend-urile tale)

3. Explorarea pasiunilor

E cam greu să trăiești doar din imaginație. De câte ori nu s-a întâmplat ca în imaginația ta să pară totul roz, dar când te-ai aflat în fața faptului împlinit să nu mai pară la fel de cool ideea pe care ți-ai făcut-o despre ceva?

Exemplu:

Mereu mi s-a părut super fain când îi vedeam pe alții în videoclipuri cum se află în largul mării pe un yacht, se distrează și sar în apă. De fapt, cea mai interesantă parte mi se părea săritul în apă și înotatul în larg. 

După ce m-am aflat la fața locului (eram pe Marea Mediterană) și am sărit în apă a început să mă ia panica. Nu mai era deloc atât de cool pecât îmi imaginam. Apa era foarte rece și sărată. Erau multe meduze în jurul meu. Mi-am creat un disconfort și am înotat rapid înapoi la barcă. 

De aceea e bine să încerci tu lucrurile să vezi cum se simte pe propria piele, înainte să decizi cu privire la ce vrei să faci.

E bine să explorăm diferite domenii și să vedem efectiv cum ar fi să fim noi acolo. 

Uite alt exemplu, destul de trist: studenții la medicină care realizează foarte târziu că nu e pentru ei.

Când ești în ultimul an de liceu, e ușor să fii influențat de colegii tăi. Dacă majoritatea îți zic că ei vor să dea le medicină, tinzi să fii și tu influențat de acest context. 

Și din păcate, la vârsta respectivă, e greu să faci o alegere bună pe următoarele decenii din viața ta: pentru că nu te cunoști suficient de bine. Majoritatea colegilor care vor să dea la medicină nici nu au încercat vreodată să meargă într-un spital să facă voluntariat să vadă cum este efectiv să lucrezi cu pacienții bolnavi.

Și după câțiva ani buni de studii, se află în fața faptului împlinit și realizează că nu e atât de frumos pe cât credeau.

4. Feedback de la alții

E important ca în procesul de autocunoaștere să luăm feedback de la cei din jurul nostru. Poate noi ne imaginăm că suntem artiști desăvârșiți și că avem o voce excelentă. Dar câți nu au ajuns la concursuri de talent și s-au confruntat cu șocul vieții lor: vocea lor sună oribil. 

De asta contează și de la cine iei feedback. De preferat ar fi să luăm feedback de la persoane care se află în domeniul respectiv și care nu au neapărat un interes ascuns în privința noastră. 

Degeaba cântăm seara la karaoke și primim aplauze de la cei din jur deoarece asta nu înseamnă că avem și voce bună. Lumea de la karaoke e destul de pusă pe distracții și e normal să fii încurajat, pentru că e ceva amatoricesc. 

5. Cursuri de dezvoltare personală

Există diferite mijloace prin care putem să ne cunoaștem mai bine. Când eram în anul 1 de facultate, m-am înscris la un program de dezvoltare personală de la „Fundația Leaders”, unde am învățat multe despre mine.

Am învățat ce tip de personalitate am, care sunt atuurile mele, care ar fi lucrurile la care nu sunt atât de bun și așa mai departe. Cred că astfel de programe ar fi foarte utile încă din perioada liceului.

Filosofia japoneză: Ikigai

„Ikigai” este un concept japonez care se referă la „rațiunea de a trăi” sau „motivul pentru care te trezești dimineața”.

Este un punct de intersecție între ceea ce iubești să faci, ceea ce ești bun să faci, ceea ce are nevoie lumea ca să faci și ceea ce poți oferi pentru a câștiga bani din ceea ce faci.

Pentru a-ți găsi propriul Ikigai trebuie să te întrebi:

1. Ce iubești să faci?

2. La ce ești bun cu adevărat?

3. De ce are nevoie lumea și tu poți oferi?

4. Din ce poți să fii plătit prin ceea ce faci?

ikigai

Fă-ți o listă cu toate pasiunile tale (ceea ce iubești să faci și la ce ești bun)

Fă-ți o listă cu misiunea ta. (ceea ce iubești să faci și ce are nevoie lumea)

Fă-ți o listă cu profesiile pe care ai vrea să le alegi. (ceea ce ești bun să faci și din ce poți să fii plătit)

Fă-ți o listă despre vocația ta. (din ce poți să fii plătit și ce are nevoie lumea)

Desenează modelul de mai sus pe o hârtie și enumeră toate elementele pe care le-ai trecut pe acele liste. Adaugă-le în cadranele potrivite și vezi cum se intersectează. 

În mijlocul lor o să reiasă Ikigai-ul tău: o combinație dintre toate elementele. Pe acelea ar trebui să insiști de acum încolo.

Totuși, ține cont și de nevoile oamenilor pe termen lung și de modul cum evoluează societatea.

S-ar putea ca pe moment să fii bun la ceva de care oamenii au nevoie, dar în viitor ai grijă ca acel ceva să nu fie ușor de înlocuit. Multă lume și-a ales cariere care par a deveni tot mai incerte pe viitor, una dintre motive fiind intensificarea tehnologiilor cu inteligență artificială.

Înscrie-te la newsletter-ul meu săptămânal

Alătură-te celor 1000+ persoane care primesc în fiecare weekend scrisorile mele pe email.

Cum să alegi ceea ce este de viitor?

Pentru a alege un domeniu de viitor, ia în considerare următoarele:

1. Tendințele de moment

Ce domenii sunt în creștere? De exemplu, tehnologia, energiile regenerabile, sănătatea și sustenabilitatea sunt câteva dintre domeniile care arată potențial semnificativ în viitor.

2. Opțiunile de viitor

Unele domenii pot deveni mai relevante pe măsură ce tehnologia avansează. De exemplu, tehnologia VR, tehnologia AR, tehnologia blockchain și inteligența artificială sunt acum în vogă, și se vor extinde și mai mult în viitor, afectând multe industrii.

3. Nevoile societății: Identifică problemele și nevoile reale ale societății. Gândește-te la cum poți contribui la rezolvarea acestora. De exemplu, problemele legate de mediu și sănătatea mintală devin din ce în ce mai importante.

4. Abilitățile tale: Gândește-te la abilitățile și interesele tale personale. Ceea ce te pasionează și la ce ești bun: ikigai-ul tău. Alegerea unui domeniu care se potrivește cu acestea poate crește șansele tale de succes și împlinire.

5. Sursa de informații: Consultă surse de încredere și experți în domenii de interes. Citește cărți, urmărește conferințe și webinarii, și participă la comunități online care se concentrează pe subiectele care te interesează.

De exemplu, la un simplă căutare pe Google („best skills to learn in 2023”) putem vedea abilitățile de top pe care le putem învăța:

  • programare de computere
  • comunicare
  • analiză date
  • marketing
  • tehnologie
  • vorbire
  • software development
  • web design
  • digital marketing
  • web development
  • graphic design
  • design
  • user experience design
  • gândire critică
  • rezolvare probleme
  • cibersecuritate
  • leadership
  • copywriting
  • vânzări
  • video edit

Uneori, dacă nu știi ce domeniu să alegi, e suficient să începi să dobândești unele dintre abilitățile enumerate mai sus (sau altele pe care le consideri ok pentru tine), iar apoi să decizi mai multe despre carieră.

6. Flexibilitatea: Într-o lume în continuă schimbare, este important să fii dispus să înveți și să te adaptezi. Alegerea unui domeniu care îți oferă o bază solidă de cunoștințe, dar care îți permite și flexibilitate, poate fi un avantaj.

7. Mentorul: Găsirea unui mentor sau a unor profesioniști experimentați în domeniul tău de interes poate oferi îndrumare și sfaturi prețioase.

 

Concluzii

Asigură-te că ce alegi nu se află deja în zona de declin. De asemenea, asigură-te că alegi ceva pentru următorii 10-20 de ani. E păcat să începi un domeniu și după 3-5 ani de activitate să îl schimbi complet.

Mulți oameni sunt ajunși în prezent la vârste de 40-50 ani și se confruntă cu probleme mari în ceea ce privește cariera pe care au ales-o. E greu să faci o schimbare de profesie după ce ai lucrat o viață întreagă în același domeniu. 

În primul rând, oamenii sunt rezistenți la schimbare. Totodată, nu mai ai nici cheful nici timpul nici energia necesară să o iei de la zero și să ajungi foarte departe în noul domeniu ales (sigur că există și unele excepții, dar foarte rare).

Ține cont și de celelalte arii importante ale vieții.

Cariera / munca este foarte importantă, dar nu reprezintă întreaga ta viață.

Avem nevoie de socializare, de sănătate și de iubire. 

S-ar putea ca din punct de vedere material/financiar, ce alegi acum să fie foarte ok, dar dacă îți afectează în termen lung sănătatea și fericirea, s-ar putea să nu mai fie o variantă ideală.

De asta avem nevoie să integrăm cei 4 piloni pentru a avea o viață cu adevărat fericită. 

Citește articolul: Cei 4 piloni pentru o viață cu adevărat fericită

Ține cont și de acești piloni când faci alegerile.

✅ Oricând ești pregătit, iată 3 moduri prin care te pot ajuta:

1. Cursuri de marketing online și Comunitate privată

Aici împărtășesc 7+ ani de experiență în marketing online, metode validate și strategii profitabile. 

2. Sesiuni individuale 1 la 1 – Dacă ai nevoie de ajutor specific în campaniile tale de marketing, sunt disponibil să îți ofer consultanță ca să obții rezultate mai bune într-un mod mai eficient.

3. Servicii de marketing – Prin intermediul agenției mele poți beneficia direct de ajutor și implementare a strategiilor, tacticilor și activităților de marketing online pentru afacerea ta.

Înscrie-te la newsletter-ul meu

Vezi de aici ce email-uri am mai trimis abonaților mei în trecut.