fbpx Skip to content

Cum selectezi informația care contează

  • Română
  • English
Reading time:

În newsletter-ul de azi vom discuta despre informație și cum o selectezi pe cea care contează.

 

Vezi tu… ieri am ieșit la o plimbare prin centrul Clujului alături de un tovarăș de-al meu. Am descoperit că fix în zona pietonală, lângă biserica Sf. Mihail se desfășura un târg de cărți. Așa că am mers pe acolo „să dăm o geană” și noi.

 

Plimbându-mă printre rafturi, văzând atât de multe cărți și titluri atractive, mi-am amintit de ceva ce am realizat acum mult timp: există prea multă informație în lume la care avem acces.

 

Iar asta nu e neapărat un lucru rău, doar că face aproape imposibilă găsirea informației potrivite care chiar contează.

 

Imaginează-ți că pe lângă toate cărțile din lume (care sunt și în format fizic cât și digital), avem acces la milioane de documente, articole, videoclipuri, evenimente, etc.

 

Și din păcate timpul nostru e limitat.

 

La fel și energia noastră.

 

Aș putea spune că la fel și capacitatea noastră de a absorbi informație, dar aici cred totuși că tinde spre infinit (discutabil).

 

 

Așadar, cum faci față la tot volumul de informații la care avem acces?

 

Și de ce ai vrea să faci față în primul rând? 

 

Pentru că știi cum se spune: „knowledge is power” (cunoașterea înseamnă putere). Să cunoști informații prețioase din diferite arii ale vieții te poate ajuta să duci o viață împlinită și abundentă, cu pace sufletească și rezultate poate chiar de invidiat. 

 

Te ajută să poți avea impactul pe care îl dorești în lume. 

 

Te ajută să înțelegi că sunt lucruri mai presus de noi pe care nu le putem neapărat controla, dar putem să le acceptăm așa cum sunt (nu ne împotrivim curenților râului, ci îi urmăm).

 

 

Iată cum fac eu față la informații. Acestea sunt metode pe care mi le-am format și optimizat în timp.

 

1. Înțelege ce e informația

 

Eu văd informația ca fiind tot ce ne înconjoară, nu doar ce scrie în cărți. Informație preiei uitându-te pe vitrinele unui magazin. Informație preiei de la oamenii care sunt în jurul tău.

 

Informație preiei din munca pe care o desfășori zi de zi. Informației preiei din filme/seriale/emisiuni. Informație preiei din evenimentele la care participi. Informație preiei din tot ce consumi pe internet (reels-uri, postări carrousel, articole, videoclipuri pe Youtube, cărți, etc.). Informația e infinită, însă timpul și energia ta sunt finite. 

 

Dacă nu înveți să prioritizezi și să îți canalizezi energia în ceea ce contează pentru tine, vei ajunge distras mereu. Orice e irelevant e o distragere. 

 

2. Stabilește ce e important și prioritar pentru tine.

 

Știind aceste lucruri îți va fi mai ușor să filtrezi informația irelevantă și să te concentrezi pe cea care contează. De exemplu, dacă obiectivul tău principal e să ajungi la 10.000 euro lunar venit personal, probabil ar trebui să începi să spui „NU” mai des la diferite informații care nu contează pe moment.

 

3. Controlează-ți mintea, gândurile, emoțiile

 

După ce ai înțeles cu adevărat ce e informația și ai stabilit ce e important pentru tine, e imposibil să ajungi unde vrei dacă nu ai control. Iar controlul se află în interiorul tău. Modul cum răspunzi la informație te poate afecta sau nu.

 

Decizia e la tine. De exemplu, dacă ești în trafic, într-o zonă foarte alglomerată, cel mai probabil îți vine să te enervezi. Însă asta va rezolva problema traficului? Nu. Așadar, învață să stăpânești reacțiile la ce e în jurul tău. 

 

Gândurile tale sunt ceea ce poți stăpâni cu adevărat. Tot ce e extern e ori greu de controlat, ori imprevizibil, ori imposibil de controlat. 

 

Îți recomand să citești mai multe despre Stoicism dacă vrei să stăpânești mai bine această latură a ta: Stoicism: Învață să îți controlezi emoțiile și să trăiești o viață mai fericită

 

4. Obține acces la informație

 

Deși avem acces la informație, am observat că oamenii în general nu prea se folosesc de acest acces universal valabil. Văd asta pe grupurile de Facebook, unde oamenii efectiv pun întrebări atât de stupide care ar putea fi rezolvate la o simplă căutare pe Google. Dar hei, până la urmă aici e și avantajul tău, nu? Dacă înveți să obții acces la informație îți va fi mult mai ușoară viața.

 

Eu ca să obțin acces la informație folosesc următoarele:

 

Google. Am învățat să caut pe Google și să găsesc cam orice am nevoie. Tot ce fac este să adaug cuvintele cheie potrivite în legătură cu situația mea unică și să răsfoiesc câteva pagini rapid până ce găsesc răspunsul. În general, dacă informația pe care mi-o doresc nu are legătură cu lucruri foarte specifice din România (ex: taxe, schimbări legislative, etc.), caut informația în limba engleză. 

 

De exemplu, cărțile: de multe ori înainte să citesc o carte, caut informații despre ea să îmi pot garanta mie că e potrivită cartea pentru mine. Așa că îi caut rezumatul rapid pe internet și apoi caut ce spun oamenii despre acea carte. Ulterior o găsesc gratuit în format pdf (limba engleză în mare parte) și încep să o studiez. Dacă mi-a plăcut ce am citit, o cumpăr și în format fizic din librărie. Dacă nu, nu-mi pierd timpul.

 

Asta e doar un mic exemplu legat de cărți. Mai nou folosesc destul de des ChatGPT pentru research rapid. Dacă vreau să intru în profunzime, caut în diferite surse pe internet.

 

Accesul la informație îl poți obține și dacă ai în jurul tău persoanele potrivite. De exemplu, dacă e vorba de contabilitate, cel mai rapid îmi întreb contabila și mă lămurește în câteva secunde. Ei poate i-a luat câțiva ani să înțeleagă și să cunoască informația, însă mie mi-o oferă în câteva secunde.


Asta e și motivul pentru care atunci când ai un mentor sau când apelezi la un consultant pe un anumit domeniu, nu îi plătești efectiv timpul în care stai cu el, ci îi plătești anii de experiență din spate. Gândește-te cât de multe știi tu despre domeniul tău și prin câte ai trecut. Gândește-te cât ți-a luat ție să ajungi la o concluzie validă în domeniul tău și cât de rapid poți să rezolvi problema altei persoane doar oferindu-i răspunsul potrivit.

 

Era și o mică poveste despre un mecanic care era expert în radiatoare. Mecanicul a fost chemat să rezolve o problemă la o navă de croazieră. Problema părea să fie foarte complicată.

 

Oamenii s-au chinuit săptămâni la rând să rezolve situația dar nu au reușit. Mecanicul expert le-a rezolvat problema după 2 bătăi de ciocan, în mai puțin de 5 minute. Pentru acele 5 minute le-a cerut 20.000$. Oamenii au rămas mască când au auzit prețul și au cerut justificare. Mecanicul le-a zis: „prețul pentru că am dat cu ciocanul e 2$. Prețul pentru că am știut cum să dau cu ciocanul e 19.998$. 

 

5. Filtrează informația și scapă de zgomote

 

Din orice poți obține acces la informație, dar asta nu înseamnă neapărat că informația e și bună sau relevantă pentru tine. De exemplu, uneori mai particip și eu la unele webinarii ale colegilor din domeniu, doar ca să văd pe unde mă situez sau dacă au ei vre-un pont special de care nu știam. Dar ca să nu îmi pierd timpul și energia uitându-mă la întregul webinar sau eveniment care se poate întinde pe câteva ore bune, prefer să văd rapid înregistrarea de după. Și când mă uit la acea înregistrare mă uit cu viteză de redare X2 și cu multe skip-uri. Efectiv nu am timp, energie și chef ca să mai ascult iar ceea ce știu deja. Și încerc să preiau direct informația esențială.

 

La evenimentele fizice singurul motiv pentru care mai merg uneori nu e pentru informație, pentru că la acele evenimente sunt foarte slabe șansele să găsesc ceva profund care să îmi fie util. Și atunci merg strict pentru networking. Poate sună arogant, dar nu e deloc. Am avut o perioadă în trecut când mergeam la toate evenimentele și mă implicam în orice se putea pentru a învăța lucruri noi și pentru a câștiga experiență. Ideea e că la evenimente sunt prezentări generale și nu se poate  intra în profunzime în subiect.

 

Trebuie să menții atenția publicului și nu o poți face la fel ca la un seminar. De aceea, dacă vrei să afli mai multe informații (și mai relevante) de la un speaker, mai bine te duci și vorbești cu el direct după eveniment. Sau te duci și în consumi conținutul acela important: cartea pe care o are scrisă, podcast-ul sau orice găsești care e mai profund.

 

Pe internet e foarte mult zgomot. Hai să luăm de exemplu TikTok. Da, e mișto că vezi în 1-2 minute esența unei întregi cărți de exemplu. E super fain că ai toată informația concentrată în acele secunde de video. Dar din nou, nu cuprinde esența. Și ne e greu să reținem informația. În secunda 2 dai scroll mai departe. Eventual poate salvezi videoclipul pentru mai târziu. Dar hai să fim seroși.. cine naiba stă se se mai uite iar la sutele de videoclipuri salvate pentru mai târziu? 

 

Problema e că uiți repede ce afli nou. Pe moment pare fain. E totul wow. Rămâi surprins plăcut. Dai like, comentariu, share, salvare. Și după 1 zi ai și uitat informația dacă nu ai nontat-o și dacă nu ai stat să reflectezi asupra ei.

 

Filtrarea informației e esențială în zilele noastre. Avem atât de multe informații în jur. Suntem expuși în fiecare secundă la informații din toate părțile. Trebuie să învățăm să evităm pe cât posibil zgomotul și să preluăm doar ce e important pentru noi. Gândește-te până la urmă la finalul unei zile prin câte informații ai trecut și cu câte ai mai rămas. Sau gândește-te cât la sută din acele informații chiar au fost relevante pentru tine. În realitate majoritatea nu contează. 

 

 

Ar mai fi lucruri de spus despre acest subiect al informației, însă pe moment mă opresc aici. 

 

Ultima mențiune importantă: tot ce am spus mai sus e interpretat în mod subiectiv de fiecare dintre noi.

 

Putem și eu și tu să citim aceleași cărți și să parcurgem aceleași informații și totuși să înțelegem lucrurile foarte diferit unul față de celălalt. Asta pentru că fiecare persoană vede lumea într-un mod unic. Toți avem lentile speciale cu care privim și înțelegem ce e în jurul nostru.

 

Gândește-te că citești „Principii” de Ray Dalio și apoi imaginează-ți că aceeași carte i-o dai unui tânăr de 16 ani. Îți dai seama că experiența, nivelul de inteligență, modul de percepere a informației își spun cuvântul. Modul cum interpretează aceeași informație față de tine e total diferit. Poate sunt lucruri în acea carte care pentru tine au însemnat enorm și pentru cealaltă persoană nici nu a contat. 

 

Acces la informație avem toți. Poate nu în egală măsură. Modul cum o citim și o înțelegem diferă foarte mult. 

 

Să alegi să te înconjori de oameni experți pe diferite domenii te ajută să treci mai bine prin viață. 

 

Alege să investești în educație, în formare și în tine.

  

Ne auzim pe săptămâna următoare.

 

Succes și rămâi tare!

 

 

Andrei

✅ Oricând ești pregătit, iată 3 moduri prin care te pot ajuta:

1. Cursuri de marketing online și Comunitate privată

Aici împărtășesc 7+ ani de experiență în marketing online, metode validate și strategii profitabile. 

2. Sesiuni individuale 1 la 1 – Dacă ai nevoie de ajutor specific în campaniile tale de marketing, sunt disponibil să îți ofer consultanță ca să obții rezultate mai bune într-un mod mai eficient.

3. Servicii de marketing – Prin intermediul agenției mele poți beneficia direct de ajutor și implementare a strategiilor, tacticilor și activităților de marketing online pentru afacerea ta.

Dacă încă nu ești înscris la Newsletter-ul meu, acum e momentul să o faci.

Alătură-te celor 1000+ persoane care primesc în fiecare weekend scrisorile mele pe email.