Care este cea mai importantă abilitate pe care trebuie să o ai pentru a avea succes?
M-am documentat mai mult timp despre acest subiect: am citit numeroase cărți bestseller internaționale despre dezvoltare personală, am urmărit pe rețelele sociale diferite persoane influente și am discutat cu unele dintre ele pentru a determina care ar fi abilitatea de top pe care trebuie să o stăpânești.
Unii spun că e adaptarea continuă, alții spun că e disciplina, sau autocontrolul, sau perseverența, sau modul de comunicare cu oamenii, sau leadership-ul și așa mai departe.
Din punctul meu de vedere, pentru a avea succes ai nevoie să stăpânești toate abilitățile menționate mai sus cât și multe altele, deoarece fiecare dintre ele contribuie într-o mai mare sau mai mică măsură la succesul nostru.
Dar hai să le luăm pe rând:
Dorința
Totul pornește de la o dorință puternică și arzătoare de a face ceva. Acel ceva poate fi atât un lucru material cât și obținerea unei victorii sau atingerea unui anumit nivel sau statut în societate.
Fără a avea o dorință sau fără să vrei sau să îți dorești ceva, e imposibil să ne gândim mai departe și să visăm cu ochii deschiși.
Dorința vine din interior. Ea poate avea și influențe externe, însă dacă vrei cu adevărat să faci ceva, trebuie să vină de la tine.
Sunt mulți oameni care își doresc să își vadă prietenii într-o condiție mai bună… își doresc să îi ajute dându-le sfaturi sau împingându-i de la spate.
La fel și părinții își doresc ce e mai bine pentru copii lor.
Cum Să Crești Vânzările Afacerii, Prin Propriile Sisteme Automate de Promovare Online
…fără echipe mari și costisitoare de marketing, fără să postezi zilnic pe social media, și fără să pierzi mult timp, bani și energie până testezi și validezi propriile idei
Din păcate, degeaba ne dorim noi ceva pentru altcineva. Degeaba vrem să ajutăm o persoană care nu vrea să fie ajutată. Am ajuns la concluzia că e o pierdere de timp și de energie să convingi pe cineva despre un anumit lucru sau să încerci să îl aduci „pe calea cea bună”.
Dacă vrei cu adevărat să convingi o persoană să acționeze sau să facă ceva, va trebui să o faci pe acea persoană să își dorească acel lucru prin influență, nu prin control.
Să luăm exemplu tutunul: un fumător e conștient că fumatul e dăunător organismului său și e și costisitor. Degeaba îi spui că e nesănătos, degeaba îi arăți ce poate să pățească și degeaba îi interzici să o mai facă, pentru că el va găsi o cale să fumeze.
Ce poți face în schimb? Ai putea încerca „să îi plantezi o sămânță” în gânduri și să îl influențezi să își dorească ceva diferit: poate o condiție fizică mai bună, poate victoria unui maraton, sau cine știe. Dorința accea trebuie să fie mai puternică decât dorința de a fuma și încet poate reușești să îl faci să se convingă singur să nu mai fumeze.
Bineînțeles, dorința nu este o abilitate, însă ea este necesară pentru a iniția întregul proces ce va urma.
1. Adaptabilitate
De peste 300.000 de ani de la descoperirea „homo sapiens”, oamenii s-au adaptat tuturor condițiilor posibile în funcție de: vreme, resursele naturale, viruși, calamități, războaie și multe altele.
Suntem rezultatul a mii de ani de evoluție și avem capacități extraordinare de a face lucruri mărețe. Adaptabilitatea e abilitatea necesară în orice vremuri, indiferent de pace, război, prosperitate, criză economică, etc.
Cu cât te adaptezi mai repede tuturor schimbărilor de amploare ce au loc, cu atât mai bine te vei descurca și vei progresa.
Pentru a avea succes pe termen lung trebuie să determini care sunt acele lucruri ce vor funcționa în următorii 30-50 de ani de acum încolo, deoarece ce faci acum, ce înveți acum, depinde foarte mult de tendințele și previziunile legate de viitor.
Observăm cum tehnologia evoluează tot mai repede. Acu 20 de ani ni se părea „SF” să avem căști bluetooth, tablete, telefoane cu touchscreen, mașini autonome electrice și multe altele. Inclusiv inteligența artificială și alte tehnologii ce apar, ele simplifică munca, se automatizează task-uri și totodată industriile se schimbă și nu va mai fi nevoie de forță de muncă umană pe multe domenii.
2. Abilitatea de a rezolva probleme
Oamenii se confruntă cu probleme dintotdeauna. Atâta timp cât știi să rezolvi problemele oamenilor, vei avea (vorba aia) o pâine de pus pe masă. Și acum știi bine că de fapt jobul tău sau munca pe care tu o prestezi pentru șeful tău, clientul tău sau pentru o persoană anume, nu este altceva decât un schimb de resurse: tu îți folosești abilitățile și cunoștințele, timpul și energia pentru a rezolva o problemă, iar în schimbul acestora ești remunerat.
Dacă vrei să ai cu adevărat succes trebuie să găsești o cale prin care problema pe care o știi tu rezolva foarte bine să o poți rezolva cât mai des posibil, să ajuți cât mai multe persoane, folosind cât mai puțin din resursele tale limitate. Asta înseamnă să îți creezi sisteme care să te ajute să îți duci sarcinile la bun sfârșit. Iar acele sisteme nu se rezumă la altceva decât la a crea propria ta afacere.
Bineînțeles, aici depinde mult și de domeniul pe care îl alegi și de piață. Asigură-te că există cerere pentru problemele pe care vrei tu să le rezolvi. Asigură-te că poți satisface cererea și că ea este una continuă pe termen lung. Asigură-te că ai un avantaj competitiv pentru a putea rezista în piață și asigură-te că rezolvi acele probleme oferind satisfacție și mulțumind clienții, partenerii, managerii tăi.
3. Disciplina
Pentru a avea succes trebuie să faci compromisuri. Trebuie să te remodelezi și să îți refaci stilul de viață. Ai nevoie de disciplină, iar disciplina nu e altceva decât o combinație dintre autocontrol, perseverență și determinare.
Adică trebuie să faci ceea ce știi că trebuie făcut indiferent de cum te simți, indiferent că nu ai chef sau că te simți obosit. Trebuie să fii acolo, prezent, zi de zi, făcând acele lucruri care inevitabil devin monotone. Deși monotonia și plictiseala fac parte din jocul succesului, oamenii sunt obișnuiți să vadă doar rezultatele finale: momentele de apreciere, de extaz, de bucurie… vacanțele, etc.
Din păcate acelea reprezintă de cele mai multe ori momente temporare și trecătoare care se obțin în urma unui lung proces care necesită sudoare, efort, acțiune, energie consumată, etc.
Pentru a învăța să fii disciplinat, cel mai simplu mod posibil pe care ți-l recomand este următorul: învață să îți stăpânești foamea și obișnuiește-te treptat să faci lucruri grele.
Exemplu:
- 1 zi din săptămână nu mânca nimic; tot ce poți consuma este apă plată (să treacă 24 de ore de la ultima masă; incluzând și somnul din timpul nopții)
- abține-te din a-ți hrăni mintea și hrănește-ți corpul: când hrănim mintea, mâncăm lucruri de care ni se face poftă; când hrănim corpul, mâncăm lucruri de care avem nevoie (legume, fructe, hrană organică și neprocesată)
Ar mai fi și alte exemple pentru a-ți îmbunătăți disciplina prin diferite activități de rutină: mersul la sală de 3-5 ori pe săptămână, fără excepții; făcutul patului de dimineață fix după ce te trezești; trezitul de dimineață de la aceeași oră și culcatul la aceeași oră;
4. Abilități de comunicare
Comunicarea eficientă implică: ascultare activă (adică taci și chiar asculți ce are de zis cealaltă persoană înainte să îi răspunzi), înțelegere și deschidere (adică să fii înțelegător și să privești lucrurile punându-te în locul celuilalt, nu doar din propria ta perspectivă), transmiterea ideilor cu claritate (adică să vorbești pe limbajul interlocutorului tău, astfel încât să înțeleagă ce ai de zis și să fii foarte clar, să nu lași loc de interpretări și să înțelegi că e posibil ca el/ea să nu știe ce tu știi, deci să fii explicit).
Comunicarea joacă un rol foarte important în viețile noastre de zi cu zi. Deși comunicăm de când suntem mici, încă există persoane de diferite vârste care nu sunt în stare să comunice așa cum trebuie.
Înscrie-te la newsletter-ul meu săptămânal
Alătură-te celor 1000+ persoane care primesc în fiecare weekend scrisorile mele pe email.
Comunicarea nu înseamnă doar preluarea și transmiterea brută de informații, ci acolo intervine și modul cum e transmisă sau recepționată informația:
- limbajul trupului
- tonalitatea vocii
- expresiile faciale
- figurile de stil și expresiile folosite
- cuvintele alese
- accentuarea
- ritmul și cursivitatea
Poate părea floare la ureche în teorie. Uneori vizionăm oameni de succes care țin discursuri în fața unui public imens și ni se pare ușor, dar nu e deloc așa. În funcție de contextul comunicării și de mesajul pe care vrei să îl transmiți și de obiectivul pe care vrei să îl îndeplinești în urma comunicării, lucrurile pot deveni foarte complexe și presiunea e tot mai mare.
Când ești ațintit de mii de priviri și știi că orice spui sau ce faci poate avea un efect asupra propriei persoane, începi să ai probleme: tremuri, ți se ridică pulsul, ți se încețoșează privirea, îți pierzi controlul… Pentru a comunica eficient ai nevoie de exercițiu și practică. Trebuie să ieși din zona de confort și să te pregătești pentru momentele tale de vârf în care comunici în fața unei audiențe largi. Odată cu practica, lucrurile devin mult mai simple.
5. Abilități interpersonale
Aici mă refer la abilitățile de relaționare și lucru în echipă, inclusiv leadership-ul. Pentru a avea succes ai nevoie să stăpânești aceste abilități:
- să înveți să lași de la tine și să nu fii egocentric
- să înveți să oferi feedback fără să instigi la ură sau să dezechilibrezi echipa
- să asculți pe cei din jur și să îți spui punctul de vedere
- să ajungi la un numitor comun pentru a îndeplini scopul comun al echipei
Bineînțeles, aici intervin și celelalte abilități care sunt complementare: comunicarea, adaptabilitatea, rezolvarea problemelor, administrarea timpului, creativitatea, etc.
6. Managementul timpului și a energiei
Timpul și energia sunt singurele resurse limitate pe care trebuie să le administrăm cum se cuvine pentru a avea succes. E foarte important pe ce anume îți consumi energia și pentru cât timp o consumi. Alegerile pe care le faci și deciziile pe care le iei în legătură cu timpul tău sunt direct proporționale cu succesul pe care îl ai.
A știi să îți administrezi cum se cuvine timpul și energia prevede (și nu se limitează la) următoarele:
- învață să spui „Nu” la invitații/propuneri sau oferte care nu se leagă cu ce ai tu nevoie sau cu obiectivele și scopurile tale personale
- învață să îți aloci timp pentru pauze și odihnă (dormi acele 8 ore noaptea)
- planifică-ți ziua și organizează task-urile zilnice
7. Creativitate
Omul în sinea sa are un rol creator. Chiar dacă trăim într-o lume a consumerismului, creația e colosală pentru a avea succes. Când vorbesc despre creativitate mă refer la tot ceea ce prevede aceasta.
Oamenii de succes sunt oameni creativi. Sunt persoane care se folosesc de ceea ce au învățat pentru a trece la acțiune și pentru a crea lucruri utile pentru alți oameni. Doar prin creativitate pot lua naștere produsele pe care le cumpărăm, uneltele pe care le folosim, filmele și serialele la care ne uităm, cărțile pe care le cititm…
Învață să creezi. De la simplele notițe pe care ți le treci în caiet sau pe telefon, pornește cu ele și creează lucruri care ajută alți oameni.
Poți contribui acestui ecosistem prin a oferi informații, a inspira sau a provoca emoții oamenilor. La finalul zilei ești mult mai câștigat dacă creezi și dacă o faci zi de zi.
Mindset / Mentalitate
Închei acest articol prin a aminti încă o dată cât de importantă este mentalitatea pe care ne-o formăm și pe care o îmbunătățim zi de zi. O mentalitate sănătoasă și de succes aduce cu sine stăpânirea tuturor abilităților menționate mai sus ( și nu numai).
Prevede o deschidere și o privire de ansamblu asupra lucrurilor care ne înconjoară.
Înseamnă combaterea temerilor și depășirea limitelor personale autoinduse sau formate în timp.
✅ Oricând ești pregătit, iată 3 moduri prin care te pot ajuta:
1. Cursuri de marketing online și Comunitate privată
Aici împărtășesc 7+ ani de experiență în marketing online, metode validate și strategii profitabile.
2. Sesiuni individuale 1 la 1 – Dacă ai nevoie de ajutor specific în campaniile tale de marketing, sunt disponibil să îți ofer consultanță ca să obții rezultate mai bune într-un mod mai eficient.
3. Servicii de marketing – Prin intermediul agenției mele poți beneficia direct de ajutor și implementare a strategiilor, tacticilor și activităților de marketing online pentru afacerea ta.
Înscrie-te la newsletter-ul meu
Vezi de aici ce email-uri am mai trimis abonaților mei în trecut.