fbpx Skip to content

Freelancer vs Soloprenor vs Antreprenor

  • Română
Reading time:

Dacă ar fi să începi de la zero, ce ai alege?

 

Freelancer? Soloprenor? Antreprenor?

 

Eu am avut un parcurs liniar și cred că este la fel la multă lume. Nu am început direct ca antreprenor. Am pornit de la un job în marketing și în paralel am făcut freelancing. Ulterior am devenit soloprenor dezvoltând brandul Vincit și brandul personal. Apoi am ajuns în stadiul de antreprenor.

 

Cred că majoritatea persoanelor au același parcurs. Adică nu începi direct ca antreprenor. Dar depinde de vârstă, bani disponibili și skill-uri. Eu am început călătoria antreprenorială de pe la 23 de ani.

Dar înainte de a intra puțin mai tare în subiect, hai să ne asigurăm că avem definițiile clare.

 

În percepția mea, lucrurile stau în felul următor:

 

Freelancer

– persoană care deține anumite abilități, care lucrează ca subcontractor pe diferite proiecte.

– are firmă PFA sau SRL

– lucrează pe cel puțin 2 proiecte (mici sau mari)

– în funcție de înețelegerea cu contractorul, posibil să fie prins și în intervale orale fixe când trebuie să fie prezent

– își dezvoltă abilitățile și portofoliul lucrând pe proiectele altora

– nu are un brand pentru afacerea sa și nu investește în această direcție

– poate investi în dezvoltarea brandului său personal

– nu are subalterni sau alți subcontractori

– nu are angajați

– poate lucra în echipe în funcție de proiect dar de cele mai multe ori preferă solo

– câștigă puțin sau mult (aici e relativ – depinde de industrie, cât de mare e proiectul, piață)

 

Soloprenor

– persoană care deține anumite abilități și lucrează pe propriile sale proiecte

– are firmă PFA sau SRL

– poate lucra și pe proiectele altora în paralel, la fel cum face freelancerul

– își dezvoltă propriul brand, fie că e unul personal sau brand-ul propriei afaceri

– poate apela uneori la subcontractori sau alți freelanceri pentru ajutor

– nu are angajați

 

Antreprenor

– persoană care deține anumite abilități și lucrează doar la propriile sale proiecte

– are firmă PFA sau SRL

– nu lucrează pe proiectele altora

– își dezvoltă brandul afacerii și după preferințe și pe cel personal

– are angajați

– poate apela la subcontractori, freelanceri sau soloprenori pentru ajutor

 

Toți au flexibilitate și pot lucra când vor și de unde vor (depinde doar de modelul de afacere în care se află).

Toți au firmă și lucrează pe un proiect, fie că acel proiect e al lor sau nu.

Toți investesc constant în a-și dezvolta propriile abilități.

 

Freelancerul e ceva mai limitat după părerea mea pentru că e mai greu să își automatizeze anumite activități, nefiind proiectul său. Soloprenorul și antreprenorul pot automatiza constant și au ei deciziile finale în ceea ce privește ce trebuie făcut, cum trebuie făcut, etc.

 

Freelancerul trebuie să respecte anumite reguli, deadline-uri și task-uri. Face asta și din obligație, în timp ce soloprenorul și antreprenorul fac aceste lucruri de nevoie și din proprie inițiativă.

 

Indiferent ce ai alege să fii, părerea mea e că toate sunt variante foarte ok. Inclusiv ca angajat poate fi super ok. Eu nu  prea sunt de acord cu lucratul pe perioade fixe de timp. Prefer flexibilitatea. Acesta e prinicipalul avantaj între cele enumerate mai sus vs angajat.

 

Și ca freelancer și ca soloprenor și ca antreprenori poți câștiga foarte puțin sau foarte mult. Pe termen lung cred că antreprenorul e cel mai câștigat. Pe termen scurt antreprenorul e mai dezavantajat din punct de vedere financiar pentru că are de făcut investiții mari la început și durează până când ajunge să fie pe profit. 

 

Freelancerul e pe profit din prima lună. Atâta timp cât se asigură că are proiecte pe care să lucreze, e chill.

Soloprenorul are avantajul faptului că nu are de făcut investiții foarte mari la început, dar aici depinde din nou și de domeniul ales și de modelul de afacere. Totuși, spre deosebire de freelancer s-ar putea să nu câștige la fel de repede la început.

 

Cum spuneam: contează mult domeniul în care activezi, piața și cine îți este client.

 

Aici intervine online business-ul. Indiferent că ești freelancer, soloprenor, antreprenor, în online business nu există limite. Piața e globală. Domeniul e tot pe trend ascendent. Iar clienți sunt foarte mulți.

 

Eu am ales marketingul online din mai multe motive:

– Mă regăsesc în acest domeniu
– Mă pasionează
– Îmi oferă flexibilitate
– E nevoie de el în toate afacerile online și în majoritatea celor offline
– E global
– Există cerere și creștere pe viitor

– Îmi permite să fiu și freelancer și soloprenor și antreprenor și angajat

 

Și toate cele 3 categorii menționate au nevoie de marketing online. Pentru că marketingul online nu e doar promovare și nu e doar despre a fi prezent online. 

 

Marketingul online prevede strategii, sisteme și operațiuni.

 

Strategiile includ:

– stabilire obiective

– market research

– stabilire public țintă și avatar de client

– stabilire ofertă și pricing

– tactici

– planificare

și altele.

 

Sistemele includ:

– automatizări

– programe folosite

– tehnici și metode

– proceduri

– management

etc.

 

Operațiunile includ:

– creare

– implementare

– optimizare

– analize

etc.

 

Toate acestea formează un ecosistem de marketing complet adaptat după afacere. Și deși există afaceri similare, diferențele tot există.

 

Poți avea fix același model de business, aceeași strategie, aceleași sisteme și aceleași operațiuni cu încă alte 10 afaceri. Totul să fie la fel.

 

Știi ce se întâmplă?

 

Tot vor apărea diferențe. Pentru că deja nu mai ține de tehnică. Deja ține de mindset. Mindset-ul creatorului. Și abilitățile sale:

 

– modul cum percepe lucrurile

– ce decizii ia

– cât de repede ia decizii

– cât de repede acționează

– cât de repede și de bine se adaptează

– principii

– valori

– felul de a fi

– disciplina

– limitele

– etc.

 

De aceea, probabil ai văzut, eu nu scriu doar despre marketing online. Am 4 topicuri mari despre care creez conținut: marketing, antreprenoriat, mindset, stil de viață.

 

Pentru că toate au legătură una cu cealaltă și se influențează reciproc.

 

Așadar, orice ai alege, continuă să progresezi. 

 

Și ține minte: treci dincolo de limite.

 

Rămâi tare,

Andrei Isip

 

Fondator Vincit.Ro

Vrei să dobândești abilități profitabile?