Cât de multe cunoști despre univers și principiile după care întreaga lume este ghidată?
De ce crezi că unii oameni din prezent se bucură de o viață plină de abudență și armonie (atât din punct de vedere material cât și spiritual), în timp ce alții au diferite probleme de sănătate, financiare, mentale?
Ce crezi că trebuie să faci diferit în viață ca să te bucuri de fiecare moment al ei? Cum privim viața? Ce e dincolo de ceea ce vedem și simțim?
În acest articol vreau să împărtășesc cu tine o fărâmă din ceea ce am învățat și eu la rândul meu despre câteva principii fundamentale dintr-o filosofie mai puțin cunoscută.
Aceste informații sunt foarte puțin spre deloc mediatizate. Nimeni nu vorbește despre ele. Mai auzi din când în când pe cineva care începe să vorbească despre lucruri mai greu de înțeles. Aceste informații, rămân arhivate pe internet, găsite, studiate și înețelese doar de către cei care vor și care sunt în stare să înțeleagă.
Așadar, am încercat să fiu cât se poate de concis și să explic cât de bine am putut aceste lucruri, așa cum le-am înțeles și eu la rândul meu, citind sute de pagini din vechile scrieri și aflând în ultimii ani o diversitate de lucruri de la oameni mai înțelepți și cu mai multă cunoaștere decât mine.
Așa cum spune însuși titlul acestui articol, vom discuta despre „Secretele Universului” din perspectiva unei filosofii foarte veche (greu de precizat cât e de veche; unii consideră că e de pe vremea Egiptului și a Greciei antice – scrierile fiind atribuite figurii legendare Hermes Trismegitus) și extrem de interesantă (vei vedea pe parcurs ce afli mai multe despre ea).
Ca o recomandare personală, îți propun ca în momentul când citești acest articol să ai mintea limpede și deschisă pentru aceste informații (mai ales dacă nu le-ai mai întâlnit), deoarece și eu la rândul meu le-am parcurs cu multă deschidere și interes, ca să îmi dau voie să ascult în primul rând, înainte de a pune etichete sau de a judeca dacă este sau nu adevărat.
Cuprins
Vom începe cu începutul.
Ce este filosofia hermetică
Filosofia hermetică, cunoscută drept hermeticism sau hermetism, reprezintă o tradiție spirituală care are originile în vechile scrieri atribuite lui Hermes, despre care se pretindea a fi o combinație între zeul grec Hermes și zeul egiptian Toth.
Scrierile hermetice sunt o colecție de texte ce însumează o varietate de topicuri precum filosofie, spiritualitate, misticism, alchemie și astrologie.
Care sunt principiile cheie ale filosofiei Hermetice
Filosofia hermetică este ghidată după 7 principii cheie (universal valabile).
Le voi evidenția pe scurt, ulterior le vom parcurge puțin mai în profunzime.
1. Principiul mentalismului
Acest principiu afirmă că realitatea de bază este de natură mentală. Ea sugerează că universul este o manifestare a minții și că gândurile și conștiința joacă un rol fundamental în modelarea realității.
2. Principiul corespondenței
Acest principiu afirmă că există o legătură și o corespondență între diferitele niveluri ale realității, de la macrocosmos (univers) până la microcosmos (ființe individuale).
„Precum deasupra, așa și dedesupt”
3. Principiul vibrației
Acest principiu subliniază faptul că totul este într-o stare de vibrație și că diferite niveluri de vibrație creează diferite forme de materie și energie.
4. Principiul polarității
Conform acestui principiu, totul are un aspect opus sau dublu. Ea sugerează că contrariile sunt interconectate și necesare pentru existența unuia față de altul.
5. Principiul ritmului
Acest principiu presupune că totul are un ritm sau un ciclu și că aceste ritmuri guvernează tiparele vieții și ale universului.
6. Principiul cauzei și al efectului
Acest principiu afirmă că fiecare cauză are un efect și fiecare efect are o cauză. Subliniază ideea că nimic nu se întâmplă întâmplător și că există un lanț de cauze și efecte care stau la baza evenimentelor.
7. Principiul genului
Acest principiu sugerează că genul nu este doar un concept biologic, ci și unul spiritual și energetic. Se referă la ideea că energiile masculine și feminine există în toate lucrurile și joacă un rol în creație și transformare.

1. Principiul mentalismului
„The All is Mind; the Universe is Mental.” —The Kybalion
„Totul este mental; Universul este Mental” —Kybalionul
Principiul mentalismului afirmă că universul se aseamănă cu o proiecție mentală.
Este analog conceptului fundamental de manifestare, în care gândurile sunt folosite pentru a-și modela realitatea.
Pentru ca orice să apară, înaintea lui trebuie să vină un gând.
Conform acestui principiu, există credința că Dumnezeu întruchipează conștiința sau gândirea, iar universul este o întruchipare a minții lui Dumnezeu.
Aderând la această lege, avem și capacitatea de a profita de potențialul minții noastre pentru a modela viața pe care aspirăm să o atingem.
Principiul mentalismului afirmă că totul este în mod fundamental o manifestare a minții.
Ea explică faptul că realitatea de bază, denumită „Totul”, este o minte universală, infinită, vie. Acest principiu clarifică faptul că întregul univers, inclusiv fenomenele sale, este o creație a acestei minți, iar înțelegerea ei ajută la explicarea diferitelor fenomene mentale și psihice.
Prin înțelegerea acestui principiu, oamenii pot înțelege legile universului mental, le pot aplica cu intenție și pot dobândi stăpânire asupra experiențelor lor. Acest principiu aruncă, de asemenea, lumină asupra naturii energiei, puterii și materiei, subliniind supunerea lor față de stăpânirea minții.
Cum aplicăm principiul mentalismului
Gândește-te la ideea inițială care te-a ajutat să citești asta, indiferent de dispozitivul pe care-l folosești. De asemenea, ia în considerare gândul care îți influențează cel mai mult starea de spirit în acest moment.
Pe măsură ce recunoaștem cât de mult gândurile noastre se concretizează în fiecare zi, fie intern ca stări fiziologice sau emoționale, fie extern ca acțiuni sau locuri pe care le alegem, devine evident că prin stăpânirea minții stăpânim propria viață.
Dezvoltarea acestei abilități este posibilă prin tehnici spirituale precum meditația, care ne ajută să ne antrenăm mintea.
Aici vreau să intervin și mai specific, cu exemple concrete din viața cotidiană.
Uite, știi foarte bine că trăim într-o lume plină de distrageri. Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă în lume și în jurul nostru în fiecare secundă, încât e imposibil să facem față la tot.
Avem atât de multe posibilități să ne consumăm timpul și energia pe lucruri externe: de la scroll infinit pe rețele sociale precum TikTok sau Facebook, până la uitatul la știri, filme, seriale.
Suntem înconjurați din toate punctele de vedere de tehnologie și de distrageri. Suntem influențați extrem de mult de media, de ce se întâmplă în viața noastră, de oamenii din jurul nostru și de tot ceea ce citim și aflăm zi de zi.
Pe scurt, suntem înconjurați de zgomot. Și cel mai grav este că acest zgomot este unul extern, care în majoritatea cazurilor nu ne aduce împlinire sau ceva pozitiv în viață. Da e frumos să pierzi timpul dând scroll și vizualizând 100 de reels-uri pe oră. Da, e frumos să postezi și să primești dopamina zilnică din like-uri, comentarii și vizualizări. Da, e frumos să îți dai cu părerea pe internet sau să faci ce zic alții că trebuie să faci.
Însă aici e problema reală. Sufocarea.
Diferența dintre o persoană care are și pare că obține mereu ceea ce vrea de la viață, o face propria voință. Orice om (femeie sau bărbat) care are o voință de fier, reușește orice își propune, indiferent de context. Și diferența dintre acești oameni și cei care sunt în opusul lor, o face concentrarea și acțiunea într-o direcție clară pe care au ales-o.
Așa cum vei vedea și în legile/principiile hermetismului, totul se întâmplă cu un scop. Și acel scop e ghidat/dictat de cine vrea să se întâmple într-un anumit fel.
E imposibil să menții o voință de fier, să ai consecvență, să câștigi în viață, dacă mereu te lași distras de ce e în jurul tău. Dacă te regăsești în categoria distrasă (ceea ce e și normal – inclusiv eu mă aflu de foarte multe ori acolo), pune-ți următoarele întrebări:
Cât de des ți-ai alocat timp zilnic să îți asculți intuiția? Cât de mult timp ți-ai alocat să vezi lucrurile care se află în interiorul tău, mai degrabă decât în exteriorul tău? Cât de convins ești de ceea ce vrei de la tine sau de la viața ta? Cât de multă încredere ai că vei reuși, indiferent de ce va fi? Cât de multă acțiune ai demarat în ultimul timp să obții ce vrei? Cât de frecvent ți-ai schimbat direcția și obiectivele? Cât de des ai renunțat rapid la ceva pentru că nu a mers din prima?
Așa cum spune și principiul mentalității, totul se creează în mental. De asta e bine să pornești la drum cu destinația în minte. Concentrează-te și proiectează mental destinația la care vrei să ajungi. Imaginează-ți totul ca și cum ar fi acum în prezent. Încearcă să vizualizezi, să simți, să miroși, să atingi ceea ce vrei să obții exact ca și cum ai fi acum în viitor în momentul când deja ai acel ceva. Tratează totul ca și cum deja ai avea acei bani, acei urmăritori, acei angajați, etc.
Exemplu: să presupunem că îți dorești să fii un influencer cunoscut și apreciat din domeniul beauty, cu peste 100.000 urmăritori pe Instagram. Cum ar arăta în acel moment postările tale? Cât de mult ai lucra pentru o postare, știind că 100.000 de oameni se uită la tine? Cum ai trata lucrurile dacă ai fi deja acolo? Exact de asta e important să tratezi aceste lucruri la fel și la început de drum. Și să o faci cu consecvență.
Un lucru interesant pe care îl văd zilele noastre este că se promovează destul de intens diferite concepte (unele chiar dubioase) de manifestare și meditație. Desigur, dacă studiezi ceva mai mult subiectul vei fi de acord cu unele concepte deoarece majoritatea au și o bază științifică. Problema e că apar aceste „secte” de oameni care promovează idei și concepte relativ noi care nu sunt altceva decât o transpunere dintr-o perspectivă diferită asupra lucrurilor care pot reprezenta prin natura lor „adevărul suprem”. Fiecare om are o perspectivă proprie de a vedea lucrurile.
Cu cât ai mai mult control asupra propriilor emoții și chiar gândești pentru tine (și nu ești ușor de influențat), vei accepta în viața ta unele principii/valori comune sau chiar vei ajunge să le creezi pe ale tale. Oamenii cu voință slabă sunt ușor de manipulat și de controlat. O persoană influentă cu voință de fier va fi recunoscută drept lider într-un grup de persoane mai slabe.
Acea persoană va reuși să inducă propriile concepte/idei/valori/principii în mintea și comportamentele celor ușor de influențat. De asta educația reală nu are loc în școli sau instituții de stat. Ele au fost proiectate cu scopul de a crea supuși ai sistemului (știm de fapt că inițial, școala a fost creată pentru a pregăti clasa muncitoare de oameni să fie calificați pentru munca în diferite fabrici/uzine/job-uri; sistemul de învățământ s-a mai adaptat pe parcurs, însă la origini nu pune o bază solidă pentru a te pregăti să ai succes în viață). Oamenii care au voință își vor găsi la un moment dat modul de trai și stilul preferat de viață. Vor ajunge la un moment când se vor complace așa cum sunt. Sau vor continua să se îmbunătățeacă, să se educe și să se autodepășească întreaga viața. Aici fiecare face propriile alegeri și nu condamnăm pe nimeni de ce face cu propria viață.
Condamnăm doar pe cei care se plâng că nu au sau că au prea puțin și nu fac nimic în privința asta. Condamnăm pe cei care dau vina pe alții pentru propria lor situație. Condamnăm pe cei care nu își asumă propriile probleme din viață. Condamnăm pe cei care abuzează de putere. Condamnăm nesimțirea și exploatarea forțată. Condamnăm îndoctrinarea și distrugerea binelui comun pentru propriile interese egoiste.
Acestea fiind spuse, sunt multe de zis și de învățat doar din acest principiu al mentalismului. După cum observi, pe blog-ul meu am o categorie de articole doar despre mentalitate. Pun foarte mult accent pe dezvoltarea mentalității, deoarece ea e singura care face diferența între mediocritate și excelență.
Principiul mentalismului în profunzimea sa, poate fi înțeles mai bine și exploatat prin cunoaștere, îmbunătățire continuă și aplicare.

2. Principiul corespondenței
„As above, so below; as below, so above.” —The Kybalion
„Precum deasupra, așa și dedesupt. Precum dedesubt, așa și deasupra” — Kybalion
Cu toții am mai auzit acest citat, dar poate nu ai știut niciodată că Hermes a fost primul care l-a inventat.
Este strâns legat de primul principiu al mentalismului și afirmă că ceea ce avem în gândurile și mintea noastră va deveni realitatea noastră. El explică numeroasele planuri ale existenței, inclusiv cele ale frecvențelor vibraționale inferioare și mai mari și modul în care sunt conectate.
Principiul corespondenței sugerează că există o corespondență sau o conexiune între diferitele planuri ale existenței, de la macrocosmos (universul mai mare) până la microcosmos (ființe individuale). Aceasta înseamnă că modelele, structurile și dinamica prezente la un nivel le pot reflecta sau corespunde cu cele de la alt nivel.
Conform acestui principiu, aceleași legi, tipare și relații care există într-un nivel de realitate pot fi găsite și în altele. De exemplu, modelele cosmosului ar putea fi oglindite în modelele experienței umane sau chiar în structura unui atom.
Principiul încurajează înțelegerea și înțelesul prin trasarea analogiilor între diferitele niveluri ale realității. Studiind corelațiile și paralelele, se poate obține o perspectivă mai profundă asupra naturii realității și a interconexiunii sale.
Principiul corespondenței are aplicații practice în diverse domenii. În filosofie, ea invită la contemplarea despre natura existenței și relațiile dintre tărâmurile spirituale și cele materiale. În misticism și spiritualitate, sugerează că înțelegerea tiparelor și a legilor care guvernează universul poate duce la iluminarea spirituală.
Principiul poate fi folosit ca instrument de creștere și transformare personală. Recunoscând corespondența dintre gândurile, emoțiile și experiențele noastre externe, putem lucra la alinierea lor pentru o schimbare pozitivă.
În tradițiile alchimice, Principiul Corespondenței este vital. Alchimiștii au căutat să transforme materialele de bază în forme superioare și se credea că această transformare are paralele în transformarea sinelui de la o stare spirituală inferioară la una superioară.
Conceptul de corespondență a influențat atât gândirea științifică, cât și cea ezoterică. În știință, uneori a condus la explorări ale modului în care modelele din natură ar putea fi oglindite la scară largă. În ezoterism, stă la baza practicilor precum astrologia, unde se crede că modelele cerești corespund evenimentelor de pe Pământ.
Cum aplicăm principiul corespondenței
Aplicarea acestei legi înseamnă înțelegerea conexiunii tale cu lumea din jurul tău și modul în care te arăți pentru tine și univers prin gândurile tale și, ulterior, acțiunile tale.
Când avem o înțelegere fermă a modului în care interacționăm cu viața și a modului în care aceasta ne afectează, putem recunoaște și rupe tiparele, putem trăi aliniați cu binele nostru cel mai înalt și ne putem simți armoniosi cu tot ceea ce există.
Iată 10 pași pentru a aplica acest principiu în viața ta:
1. Dezvoltarea conștiinței
Începe prin a cultiva o conștientizare a interconexiunii dintre diferitele aspecte ale vieții tale. Reflectează asupra modului în care gândurile, emoțiile, acțiunile și experiențele externe se pot relaționa și se pot influența reciproc. Conștientizează ceea ce se întâmplă în jurul tău. Conștientizează propria existență. Conștientizează propria conștientizare.
2. Căutarea tiparelor
Caută tipare și analogii între diferite niveluri ale realității. Gândește-te cum tiparele din natură s-ar putea raporta la tiparele din propria ta viață sau cum dinamica socială ar putea reflecta relațiile personale.
3. Analiza relațiilor
Atunci când te confrunți cu o provocare sau iei o decizie, analizează cum diferiți factori s-ar putea corela între ei. Există situații similare în diferite domenii ale vieții tale? Cum ai depășit provocări similare în trecut?
4. Reflectarea asupra simbolismului
Simbolurile și metaforele pot oferi înțelegeri în ceea ce privește corespondența dintre diferite niveluri. Explorează simbolismul din mituri, povești sau vise pentru a vedea cum ar putea fi legate de propriile tale experiențe.
5. Aplică rezolvarea problemelor
În încercarea de a rezolva o problemă, ia în considerare cum soluțiile care au funcționat într-un domeniu al vieții tale ar putea fi aplicate în alt domeniu. Această aplicare încrucișată poate duce la soluții creative.
6. Explorarea creșterii spirituale
Pătrunde în practici spirituale care explorează interconexiunea realității. Meditația, introspecția și contemplația te pot ajuta să percepi legături mai profunde între lumea ta interioară și universul extern.
7. Exersarea concentrării atenției
Fii conștient de gândurile, emoțiile și acțiunile tale. Observă cum interacționează și se influențează reciproc. Prin înțelegerea acestor interacțiuni, poți ghida conștient propriile experiențe.
8. Studierea diferitelor discipline
Studiază diverse discipline, precum știința, filosofia, spiritualitatea și psihologia. Învățarea despre perspectivele diferite asupra interconexiunii poate lărgi înțelegerea ta asupra principiului.
9. Aplicarea gândirii holistice
Adoptă gândirea holistică prin luarea în considerare a imaginii de ansamblu și a modului în care diverse elemente contribuie la aceasta. Aceasta poate fi utilă în luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.
10. Cultivarea intuiției
Pe măsură ce devii mai sensibil la Principiul Corespondenței, s-ar putea să dezvolți o intuiție mai puternică. Ai încredere în înțelepciunea intuitivă despre modul în care diferite aspecte ale vieții tale sunt conectate.

3. Principiul vibrației
„Nothing rests; everything moves; everything vibrates.” —The Kybalion
„Nimic nu se odihnește; totul se mișcă; totul vibrează” —Kybalion
Ideea vibrațiilor există de multă vreme.
Principiul vibrației afirmă că toate lucrurile, atât materia fizică, cât și energia spirituală, dețin o anumită vibrație. Știința de bază ne spune că atomii sunt în mișcare constantă, la fel ca și universul însuși.
Chiar și inimile noastre, pe măsură ce bat, eliberează vibrații diferite în funcție de starea noastră emoțională. Și atunci când „vibrăm înalt”, suntem capabili să evităm frecvențele de nivel scăzut care nu ne servesc.
Cum aplicăm principiul vibrației
Conform principiului vibrației, diferențele dintre diferitele forme de materie și energie se datorează diferențelor de frecvențe vibraționale ale acestora. Frecvențele mai înalte corespund unor forme mai ușoare, mai subtile, în timp ce frecvențele inferioare corespund unor forme mai dense și mai solide. Obiectele care au în comun frecvențe vibraționale similare pot rezona unele cu altele, ceea ce poate duce la interacțiuni, atracție sau chiar transformare.
Principiul sugerează că gândurile, emoțiile și conștiința posedă propriile frecvențe vibraționale. Emoțiile pozitive și negative, de exemplu, au calități vibraționale diferite. Calitatea experiențelor cuiva este influențată de starea vibrațională în care se află. Gândurile și emoțiile pozitive rezonează cu frecvențe mai înalte și pot atrage experiențe pozitive, în timp ce gândurile și emoțiile negative pot rezona cu frecvențe mai joase.
De asta e recomandat să nu te înconjori de oameni pesimiști sau negativiști deoarece îți pot influența percepția asupra propriei realități (gândurile), urmate apoi de emoții, comportamente și întâmplări din viața de zi cu zi. O persoană care gândește mereu negativ, e mereu precaută și îi e frică să acționeze, nu va reuși să realizeze ușor ceea ce și-a propus. Propriile sale obstacole nu sunt cele externe, ci cele interne (propria gândire – mentalitatea).
Dacă asculți muzică tristă și începi să te gândești la situații din trecut, vei începe să cultivi emoții negative, cu vibrații joase. Vei începe să te simți trist chiar dacă în prezent nu trăiești efectiv acele momente/stări. Dar transpunerea lor imaginară în prezent prin memorii, îți afectează starea de spirit. La fel cum și gândurile spre viitorul incert îți provoacă anxietate. Ideal este să trăiești în prezent și să fii prezent. Ești mereu la un gând/decizie distanță de a-ți schimba întreaga stare de spirit, respectiv modul cum privești realitatea.
Principiul vibrației implică faptul că, prin creșterea conștientă a frecvenței vibraționale prin gânduri, emoții și acțiuni pozitive, un individ poate atrage experiențe mai dezirabile în viața sa. Are paralele cu practicile alchimice și spirituale. Alchimiștii și-au propus să transmute substanțele de bază în forme superioare, iar într-un context spiritual, aceasta se poate referi la transformarea conștiinței și a stării de a fi.
În timp ce principiile ermetice au fost dezvoltate cu mult înaintea științei moderne, există conexiuni între Principiul Vibrației și teoriile științifice actuale. În fizică, concepte precum teoria corzilor sugerează că particulele fundamentale ale universului sunt în esență vibrații ale energiei.
Unele practici de vindecare holistice și alternative se bazează pe ideea vindecării vibraționale. Tehnici precum terapia cu sunet, vindecarea energetică și chiar meditația urmăresc să echilibreze și să-și ridice starea vibrațională pentru o bunăstare îmbunătățită.
De asta o persoană care se gândește mereu la (și acceptă) faptul că 1 dată sau de 2 ori pe an se răcește, chiar așa se și întâmplă. Pentru că își canalizează vibrațiile și energiile care induc starea respectivă ce se va proiecta în propria realitate la un moment dat, datorită unei credințe negative.
Înțelegerea principiului vibrației ne încurajează să fim atenți la gândurile, emoțiile și acțiunile noastre, deoarece contribuie la starea lor vibrațională și, în consecință, la modelarea propriilor experiențe. Prin alinierea conștientă a gândurilor și emoțiilor cu frecvențe mai înalte, oamenii pot atrage rezultate mai pozitive și pot realiza transformarea personală.

4. Principiul polarității
„Everything is dual; everything has poles; everything has its pair of opposites; like and unlike are the same; opposites are identical in nature but different in degree; extremes meet; all truths are but half-truths; all paradoxes may be reconciled.” —The Kybalion
„Totul este dual; totul are poli; totul are perechea sa de contrarii; asemănător și diferit de sunt la fel; contrariile sunt identice în natură, dar diferiți în grad; extremele se întâlnesc; toate adevărurile sunt doar jumătate de adevăr; toate paradoxurile pot fi împăcate. ” — Kybalionul
Principiul polarității explică faptul că lucrurile aparent opuse sunt de fapt una și aceeași în diferite grade.
Un exemplu simplu în acest sens este caldul și recele.
Frigul este doar absența căldurii și ambele sunt un singur lucru: temperatura.
Materia fizică și energia spirituală sunt același lucru, energia spirituală vibrând la un nivel mult mai înalt, astfel încât nu poate fi percepută de simțurile noastre. Dragostea și ura sunt două moduri de a experimenta același lucru, o relație cu ceva. Acesta este fundamentul alchimiei sau capacitatea de a-ți „transmuta” experiențele după bunul plac.
Interacțiunea polarităților este parte integrantă a echilibrului și armoniei universului. Existența unui pol depinde de existența opusului său, iar acest echilibru dinamic menține ordinea cosmosului.
Totul este într-o stare de transformare constantă. Polii se pot schimba și schimba în timp, iar un pol se poate transforma în opusul său în anumite condiții. Experimentând un pol, obținem o înțelegere mai profundă a opusului său. De exemplu, recunoaștem căldura contrastând-o cu răceala și înțelegem bucuria contrastând-o cu tristețea.
Principiul se aplică și naturii umane și emoțiilor. Emoțiile pozitive și negative, cum ar fi fericirea și tristețea, sunt interconectate și oferă un contrast care ne îmbunătățește experiențele emoționale. Recunoașterea principiului polarității poate încuraja oamenii să caute echilibrul în viața lor. Lupta pentru echilibru între diferitele aspecte ale vieții poate duce la o bunăstare generală mai mare.
În tradițiile alchimice, accentul pe care principiul îl pune pe transformare și contrarii se aliniază cu scopul de a transmuta materialele de bază în forme mai înalte, simbolizând creșterea spirituală și auto-îmbunătățirea. Înțelegerea interconexiunii dintre polarități poate duce la creșterea și dezvoltarea personală. Acceptarea provocărilor și dificultăților ca parte a aceluiași continuum ca succesele poate stimula reziliența și adaptabilitatea.
Conceptul de polaritate provoacă noțiuni simpliste de bine și rău, bine și rău, încurajând o perspectivă mai largă care recunoaște complexitatea și interdependența forțelor opuse.
Vrei să afli mai multe despre marketing, business și mindset?
Alătură-te celor peste 1000 de cititori înscriși la newsletter-ul lui Andrei și vei primi săptămânal 1 email cu sfaturi acționabile și informații despre îmbunătățirea personală și a propriei afaceri.
Cum aplicăm principiul polarității
Aplicarea principiului polarității necesită un anumit grad de rezistență mentală și implică schimbarea modului în care privești ceva. Ia ura pe care ai putea să o simți pentru cineva: există vreo modalitate de a o schimba în sentimentele de iubire, de exemplu? Ori de câte ori o emoție cu vibrații inferioare te doboară, poți să o recunoști, să o simți și să o transmuți într-una mai pozitivă?
Recunoaște că viața este caracterizată de o interacțiune constantă a opusurilor. În loc să te concentrezi exclusiv pe o parte a situației, străduiește-te să găsești un echilibru între polarități. Aceasta poate duce la o stabilitate emoțională mai mare și la o bunăstare mentală crescută. Atunci când te confrunți cu provocări sau dificultăți, încearcă să îți schimbi perspectiva pentru a vedea aspectele pozitive potențiale. Chiar și în fața adversității, există lecții de învățat și oportunități de creștere.
Când te confrunți cu puncte de vedere opuse sau opinii diferite, caută să înțelegi motivele și motivațiile subiacente. Aceasta poate duce la o comunicare mai empatică și la reducerea conflictelor. Recunoaște că situațiile sunt supuse schimbării și transformării. Când treci printr-o fază dificilă, amintește-ți că aceasta face parte dintr-un ciclu mai mare și că schimbarea este inevitabilă.
Îmbrățișează diversitatea în toate aspectele vieții. Înțelege că diferitele culturi, credințe și experiențe contribuie la bogăția existenței umane, așa cum forțele opuse contribuie la armonia universului. Reflectează asupra propriilor tale emoții și reacții. Există modele de polarități în răspunsurile tale emoționale? Dezvoltarea conștientizării fluctuațiilor tale emoționale te poate ajuta să răspunzi mai conștient.
Înfruntă etichetele și judecățile care categorizează experiențele sau persoanele ca fiind pur pozitive sau negative. Înțelege că fiecare situație are straturi și nuanțe care contribuie la impactul său global. Exprimă recunoștință pentru experiențele atât pozitive, cât și negative. Ambele contribuie la creșterea și înțelegerea ta, permițându-ți să navighezi prin viață cu o perspectivă mai echilibrată.
În situații de conflict sau diviziune, concentrează-te pe găsirea unui teren comun și a înțelegerii. Prin recunoașterea obiectivelor sau preocupărilor comune, poți lucra în direcția reconcilierii. Îmbrățișează provocările și obstacolele ca oportunități pentru creștere. La fel cum interacțiunea polarităților duce la transformarea universului, propria ta creștere vine adesea prin navigarea printre forțe opuse.
Când iei decizii, ia în considerare rezultatele și impactul potențial din mai multe unghiuri. Această perspectivă mai largă te poate ajuta să faci alegeri mai informate. Recunoaște că fazele pozitive și negative sunt temporare. Dezvoltarea răbdării în timpurile dificile te poate ajuta să navighezi printre fluctuațiile vieții cu mai multă ușurință.

5. Principiul ritmului
„Everything flows, out and in; everything has its tides; all things rise and fall; the pendulum-swing manifests in everything; the measure of the swing to the right is the measure of the swing to the left; rhythm compensates.” —The Kybalion
„Totul curge, afară și înăuntru; totul are valurile sale; toate lucrurile se ridică și coboară; balansul pendulului se manifestă în toate; măsura leagănului la dreapta este măsura leagănului spre stânga; ritmul compensează.” — Kybalionul
Strâns legat de principiul polarității, al cincilea principiu afirmă că între polii opuși, există un ritm inerent. Mareele se mișcă continuu. Flux și reflux. Inspirăm și expirăm. Totul este în mișcare. Natura are anotimpurile ei și la fel și noi. Înțelegerea acestui principiu ne permite să recunoaștem ritmurile naturale ale vieții noastre și ale universului, astfel încât să putem lucra cu ele, mai degrabă decât să le facem să lucreze împotriva noastră.
Principiul Ritmului evidențiază natura ciclică a existenței. La fel cum anotimpurile se schimbă și fluxul și refluxul mareelor, evenimentele și experiențele urmează tipare previzibile ale ritmului. Conceptul de ritm cuprinde atât momentele de înaltă intensitate, cât și cele de scădere, perioadele de succes fiind urmate de provocări, iar momentele de luptă pot conduce la descoperiri și creștere.
Acest principiu încurajează acceptarea schimbării și a impermanenței. Știind că situațiile favorabile și nefavorabile fac parte dintr-un ciclu mai mare te poate ajuta să navighezi prin provocările vieții cu o perspectivă mai echilibrată. Este adesea asociat cu Legea Compensației. Sugerează că balansul pendulului într-o direcție este echilibrat de balansul său în direcția opusă, conducând la echilibru în timp.
Înțelegerea naturii ciclice a ritmului te poate ajuta să iei decizii informate. În momentele de succes, te poți pregăti pentru provocările viitoare, iar în momentele dificile, poți păstra speranța pentru revenirea la ascensiune. Prin recunoașterea fluxului și refluxului ritmului vieții, poți dezvolta o acceptare conștientă. Aceasta înseamnă a fi prezent în fiecare moment, fie că este un moment de înaltă intensitate sau de scădere, fără a deveni excesiv de atașat sau rezistent.
Principiul Ritmului te încurajează să te adaptezi la ritmul natural al vieții în loc să te opui sau să încerci să controlezi. Această mentalitate poate duce la o adaptabilitate și reziliență sporită. Recunoașterea că perioadele dificile sunt temporare poate dezvolta răbdare și rezistență. La fel cum fluxul redus al mării cedează în fața fluxului crescut, timpurile dificile se vor transforma în faze mai favorabile.
Conceptul de ritm se aplică și în creșterea personală. Îmbunătățire de sine implică atât perioade de creștere, cât și introspecție, și sunt interconectate ca bătăile alternative ale unei inimi. Principiul Ritmului te încurajează să găsești sens în ambele momente de înaltă intensitate și de scădere. Experiențele dificile pot oferi lecții valoroase, iar succesul poate fi apreciat în mod mai complet atunci când înțelegi efortul care l-a generat.
Natura servește ca o amintire constantă a Principiului Ritmului. Prin observarea ciclurilor din natură, cum ar fi ziua și noaptea sau schimbările sezoniere, poți obține înțelegeri asupra ritmului vieții. Înțelegerea și alinierea cu Principiul Ritmului pot conduce la o simțire a armoniei și echilibrului în viața ta. Îmbrățișarea ritmului îți permite să dansezi prin schimbările vieții cu grație și echilibru.
Cum aplicăm principiul ritmului
Aplicarea principiului ritmului implică îmbrățișarea ciclurilor și tiparelor naturale ale vieții și utilizarea acestei înțelegeri pentru a aborda provocările, a lua decizii potrivite și a menține o perspectivă echilibrată.
1. Conștientizare și acceptare
Dezvoltă conștientizarea ciclurilor și ritmurilor din viața ta, inclusiv a momentelor de înaltă intensitate și de scădere. Acceptă că schimbarea este inevitabilă și fiecare fază are un scop în călătoria ta personală de creștere.
2. Navigarea prin provocări
Când te confrunți cu dificultăți sau obstacole, amintește-ți că perioadele dificile sunt temporare și fac parte dintr-un ciclu mai mare. Această conștientizare te poate ajuta să menții reziliența și să păstrezi o perspectivă optimistă.
3. Prezența conștientă
Practică să fii prezent în fiecare moment, fie că este vorba de o perioadă de succes sau de luptă. Prezența conștientă îți permite să trăiești viața în întregime, fără a fi prea atașat de oricare dintre extreme.
4. Îmbrățișarea echilibrului
Atunci când iei decizii, ia în considerare ritmul natural al situațiilor. Înțelege că după o perioadă de creștere, poate urma o fază de reflecție sau odihnă, și invers.
5. Învățarea din ambele extreme
Îmbrățișează lecțiile și oportunitățile de creștere din experiențele pozitive și negative. Fiecare fază contribuie la dezvoltarea și înțelegerea ta generală.
6. Aprecierea succesului
Atunci când experimentezi succesul, ia-ți un moment pentru a aprecia efortul care te-a condus acolo și ritmul natural care te-a adus până la acest punct.
7. Pregătirea pentru viitoarele provocări
În perioadele de succes, folosește impulsul pentru a te pregăti pentru provocările potențiale viitoare. Această abordare proactivă te poate ajuta să navighezi prin dificultăți cu mai mare reziliență.
8. Răbdarea
În momentele de luptă, amintește-ți că pendulul se va întoarce spre o fază mai pozitivă. Cultivă răbdarea în timp ce aștepți ca ritmul să se schimbe.
9. Reflectare și integrare
În timpul momentelor de introspecție sau în fazele scăzute, reflectă asupra experiențelor și înțelegerilor dobândite în fazele de înaltă intensitate. Folosește acest timp pentru a-ți integra învățăturile.

6. Principiul cauzei și a efectului
„Every cause has its effect; every effect has its cause; everything happens according to law; chance is but a name for law not recognized; there are many planes of causation, but nothing escapes the law.” —The Kybalion
„Fiecare cauză are efectul ei; fiecare efect are cauza sa; totul se întâmplă conform legii; întâmplarea este doar un nume pentru o lege nerecunoscută; există multe planuri de cauzalitate, dar nimic nu scapă legii.” — Kybalionul
Totul este legat prin principiul cauzei și efectului, pentru că fiecare cauză a unui lucru este doar efectul altuia, mergând înapoi la origini.
Întreabă-te: ești o cauză? Sau ești un efect? Acest principiu se referă la recunoașterea efectelor gândurilor și comportamentului nostru și a modului în care le putem schimba pentru a produce efecte mai mari.
Principiul Cauzei și Efectului subliniază că nimic nu se întâmplă întâmplător sau fără un motiv. Fiecare eveniment, situație sau experiență este rezultatul unor cauze specifice care îl precedă și, la rândul său, devine cauza pentru efectele ulterioare. Acest principiu este considerat una dintre legile fundamentale care guvernează universul. Sugerează că există relații constante și previzibile între cauze și efectele lor, formând o rețea de evenimente interconectate.
Implică o latură deterministă a universului, sugerând că având aceeași serie de cauze, aceleași efecte vor urma întotdeauna. Această idee are implicații în filozofie și dezbateri despre liberul arbitru. Conceptul de karma, prezent în diverse tradiții spirituale, se aliniază strâns cu Principiul Cauzei și Efectului. Sugerează că acțiunile noastre au consecințe și că suntem responsabili pentru rezultatele alegerilor noastre.
Prin recunoașterea principiului cauzei și efectului, persoanele pot înțelege mai bine rezultatele deciziilor lor. Acest lucru încurajează luarea în considerare atentă înainte de a acționa, deoarece efectele se vor răspândi dincolo de momentul imediat. Când te confrunți cu provocări sau circumstanțe, înțelegerea principiului cauzei și efectului te poate ajuta să analizezi cauzele subiacente. Abordând cauzele de bază, poți lucra pentru a rezolva problemele mai eficient.
Acest principiu poate fi aplicat la crearea intenționată. Prin înțelegerea cauzelor care duc la efectele dorite, indivizii își pot modela conștient viața și rezultatele prin acțiuni pline de scop. Principiul Cauzei și Efectului încurajează căutarea înțelegerii mai profunde a relațiilor dintre evenimente. Acest lucru poate duce la înțelepciune dobândită prin înțelegerea implicatiilor pe termen lung ale acțiunilor. Se aliniază cu metoda științifică și cu ideea că fenomenele naturale au cauze subiacente. Filozofic, ridică întrebări despre determinism, cauzalitate și natura realității.
Acceptarea principiului cauzei și efectului încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile și deciziile proprii. Promovează ideea că indivizii au puterea de a-și modela viața prin alegerile lor. Înțelegerea că acțiunile au consecințe evidențiază dimensiunea etică a luării deciziilor. Îi determină pe indivizi să ia în considerare efectele potențiale ale acțiunilor lor asupra lor înșiși și asupra altora.
Principiul încurajează o viziune holistică asupra evenimentelor. În loc să izolăm evenimentele individuale, acesta determină luarea în considerare a contextului mai larg și a rețelei intricate de cauze și efecte.
Cum aplicăm principiul cauzei și a efectului
Aplicarea Principiului Cauzei și Efectului implică recunoașterea naturii interconectate a evenimentelor, înțelegerea consecințelor acțiunilor tale și luarea deciziilor cu atenție. Iată câțiva pași pentru a aplica acest principiu înviața noastră:
1. Conștientizarea
Dezvoltă o conștientizare a interconectării evenimentelor. Recunoaște că fiecare acțiune pe care o întreprinzi, fiecare gând pe care îl ai sau fiecare decizie pe care o iei poate avea consecințe ce depășesc momentul imediat. Exersează conștientizarea pentru a deveni mai conștient de gândurile, sentimentele și acțiunile tale în momentul prezent. Această conștientizare te poate ajuta să iei decizii conștiente aliniate cu rezultate pozitive.
2. Decizii înțelepte
Înainte de a lua decizii, ia în considerare efectele potențiale ale acțiunilor tale. Reflectează asupra modului în care alegerile tale pot influența atât pe tine, cât și pe alții și lumea din jurul tău.
3. Asumarea
Asumă-ți responsabilitatea pentru acțiunile tale. Înțelege că efectele alegerilor tale nu sunt izolate, ci contribuie la ansamblul mai larg al evenimentelor.
4. Reflectarea
Analizează evenimentele din trecutul tău și ia în considerare modul în care acțiunile și deciziile tale anterioare au condus la rezultate specifice. Această analiză retrospectivă poate oferi perspective în ceea ce privește principiul cauzei și efectului.
5. Gândirea pe termen lung
Când planifici pentru viitor, ia în considerare consecințele pe termen lung ale alegerilor tale. Gândește-te dincolo de satisfacția imediată și ia în calcul efectele în timp.
6. Karma și etică
Reflectă asupra implicațiilor etice ale acțiunilor tale. Gândește-te dacă alegerile tale sunt în concordanță cu valorile tale și contribuie pozitiv la propria ta creștere și la bunăstarea celorlalți.
7. Creștere personală
Îmbrățișează provocările și dificultățile ca oportunități de creștere. Prin înțelegerea principiului cauzei și efectului, poți învăța din greșelile trecutului și poți lua decizii mai informate în viitor.
8. Căutarea înțelepciunii
Caută în mod constant să aprofundezi înțelegerea relațiilor dintre acțiuni și rezultate. Înțelepciunea vine din recunoașterea tiparelor și luarea deciziilor mai înțelepte bazate pe experiențele anterioare.
9. Evitarea vinovăției
Recunoaște că atribuirea vinovăției nu este singurul scop al înțelegerii principiului cauzei și efectului. Concentrează-te în schimb pe învățare și creștere personală.
10. Învățare și partajare
Împărtășește-ți cunoștințele despre principiul cauzei și efectului cu alții. Prin înțelegerea implicațiilor sale, indivizii pot lua decizii mai informate și pot contribui la o lume mai armonioasă.
11. Meditație și contemplație
Petrece timp în meditație sau contemplație pentru a reflecta asupra principiului cauzei și efectului. Ia în considerare efectele ulterioare ale acțiunilor tale și cultivă un sentiment mai mare de responsabilitate.
12. Acțiuni cu intenție
Depune efort conștient pentru a-ți alinia acțiunile cu intenții pozitive. Ia în considerare efectele potențiale înainte de a acționa și alege acțiuni care promovează bunăstarea pentru tine și pentru ceilalți.
13. Învățarea de la alții
Observă cum principiul cauzei și efectului funcționează în viața altora. Studiind consecințele acțiunilor lor, poți obține perspective valoroase pentru a lua decizii mai bune.
14. Învățare continuă
Aplică învățămintele dobândite din înțelegerea principiului cauzei și efectului pentru a-ți îmbunătăți în mod constant luarea deciziilor și pentru a contribui pozitiv la călătoria ta de creștere personală.

7. Principiul genului
„Gender is in everything; everything has its masculine and feminine principles; gender manifests on all planes.” —The Kybalion
„Genul este în orice; totul are principiile sale masculine și feminine; genul se manifestă pe toate planurile.” — Kybalionul
Principiul genului, așa cum este subliniat în filozofia hermetică, presupune că există un aspect de gen prezent în tot ceea ce există în univers. Acest principiu depășește conceptul tradițional de gen asociat ființelor umane și cuprinde o înțelegere mai largă a polarităților și dualităților care există în toate aspectele existenței. Toate lucrurile au calități masculine și feminine. Cele două sexe pot fi considerate ca o manifestare fizică a acestui principiu, dar pe măsură ce ajungem să înțelegem cu toții, la nivel intern, toți deținem ambele energii. (Gândește-te la creierul stâng și drept.)
Energia masculină și feminină există nu numai în planul fizic, ci și în planul mental și spiritual. Unitatea acestor două energii este esențială pentru creație, iar atunci când unul are un echilibru al ambelor, sunt mai capabili să aplice toate principiile împreună pentru un beneficiu maxim.
Așa cum interacțiunea energiilor masculine și feminine în natură duce la creația și generarea de noi vieți, Principiul Genului sugerează că interacțiunea polarităților este responsabilă pentru creația și transformarea continuă în univers. Acest echilibru este crucial pentru menținerea echilibrului și pentru a permite ciclurilor de creație, creștere și dizolvare să se desfășoare în mod armonios.
Principiul Genului se aplică atât lumii interioare, cât și celei exterioare. Poate fi observat în echilibrul dintre intuiție (feminină) și logică (masculină), precum și în modul în care ideile sunt generate și manifestate. În tradițiile alchimice, Principiul Genului este adesea legat de conceptul de transformare spirituală și psihologică. Unirea energiilor opuse din conștiința individului poate duce la o mai mare autocunoaștere și creștere personală.
Principiul Genului se extinde dincolo de ființele fizice și poate fi aplicat metaforic la concepte filozofice și abstracte. De exemplu, calități precum forța și blândețea pot fi văzute ca întrupând energii masculine, respectiv feminine. Principiul încurajează transcenderea limitărilor gândirii binare și îmbrățișarea unei înțelegeri mai holistice a existenței. Ne reamintește că universul funcționează pe un spectru de energii, nu pe categorii stricte.
Unele tradiții spirituale și mistice interpretează Principiul Genului ca o metaforă pentru uniunea sacră a forțelor opuse, precum uniunea divinului masculin și divinului feminin din fiecare individ. Aplicarea Principiului Genului implică recunoașterea și echilibrarea energiilor din tine și din mediul înconjurător. Acest principiu încurajează îmbrățișarea și integrarea ambelor aspecte ale ființei tale, indiferent dacă te identifici ca fiind bărbat, femeie sau dincolo de binarul tradițional al genului.
Vrei să ai succes în mediul online?
Apasă pe butonul de mai jos și vezi toate resursele disponibile pe care Andrei ți le pune la dispoziție.
Cum aplicăm acest principiu
1. Recunoașterea dualității
Înțelege că există energii masculine și feminine în toate aspectele vieții. Fii conștient că aceste energii nu sunt limitate la genurile biologice, ci sunt aspecte ale polarităților prezente în tot ceea ce există.
2. Echilibrul intern
Încurajează echilibrul dintre energiile masculine și feminine din tine. Explorează și integrează aceste energii în mod conștient pentru a-ți spori sensibilitatea și forța interioară.
3. Relații și comunicare
Aplică principiul în relațiile tale. Înțelege cum interacțiunile dintre energiile masculine și feminine pot aduce armonie și echilibru în relațiile tale cu ceilalți.
4. Decizii și acțiuni
Când iei decizii sau întreprinzi acțiuni, gândește-te la modul în care acestea pot îmbina aspecte masculine și feminine pentru a aduce echilibru și armonie în viața ta.
5. Creație și expresie
Aplică principiul în activitățile creative și expresia ta artistică. Explorează cum echilibrul dintre energii poate aduce profunzime și sens creativității tale.
6. Echilibru emoțional
În momente de stres sau dezechilibru emoțional, gândește-te la modul în care echilibrul dintre energiile masculine și feminine poate ajuta la restabilirea armoniei interioare.
7. Auto-cunoaștere
Reflectă asupra modului în care aceste energii se manifestă în tine. Înțelege cum calitățile masculine și feminine influențează gândurile, acțiunile și emoțiile tale.
8. Spiritualitate și conștiință
Aplică principiul în explorarea ta spirituală. Înțelege cum energia masculină și cea feminină pot coexista în procesul tău de dezvoltare spirituală.
9. Comunitate și societate
Înțelege modul în care aceste energii pot aduce echilibru și armonie în cadrul comunității și societății. Contribuie la crearea unui mediu mai echilibrat și armonios.
10. Gândire holistică
Aplică principiul în gândirea ta zilnică. Înțelege cum echilibrul dintre energiile masculine și feminine poate ajuta la luarea deciziilor mai informate și la navigarea cu mai multă înțelepciune prin viață.
11. Acceptarea divinității
Înțelege cum acest principiu poate sprijini acceptarea diversității în toate formele ei. Apreciază faptul că toate aspectele sunt parte a unui întreg echilibrat.
12. Meditație și reflexie
Prin meditație și momente de liniște, reflectă asupra energiilor masculine și feminine din tine și în jurul tău. Acest lucru poate aduce mai multă conștientizare și înțelegere.
Concluzii
„The posession of Knowledge, unless accompained by a manifestation and expression in Action, is like hoarding of precious metals – a vain and foolish thing. Knowledge, like Wealth, is intended for Use. The Law of Use is Universal, and he who violates it suffers by reason of his conflict with natural forces” —The Kybalion
„Deținerea Cunoașterii, dacă nu este însoțită de o manifestare și o expresie în Acțiune, este ca tezaurizarea metalelor prețioase – un lucru zadarnic și prostesc. Cunoașterea, ca și bogăția, este destinată utilizării. Legea folosirii este universală, iar cel care o încalcă suferă din cauza conflictului său cu forțele naturale.” – Kybalion
Învățăturile hermetice, deși ținute pentru mult timp închise cu precizie în mințile posesorilor care s-au bucurat de ea, nu au fost menite să fie ținute închise sau secrete.
Ia toate aceste învățături, trecele prin filtrul gândirii tale, analizează și pune-le în acțiune. Schimbarea va avea loc treptat și gradual, printr-un efect compus. Revino din când în când peste aceste învățături (sau studiază-le în profunzime, citind cărțile despre scrierile hermetice – precum „The Kybalion – Three Initiates”), deoarece, odată cu dobândirea a mai multe cunoștințe și experiențe în viață, vei privi de fiecare dată cu alți ochi aceste lecții. Știm bine că doi oameni care se uită la același obiect, pot vedea lucruri total opuse. Pentru unul din ei, acel obiect poate reprezenta ceva extraordinar, valoros, de folos. Pentru celălalt, poate reprezenta o povară, un nimic, o neînsemnătate. Ambii au perfectă dreptate.
Deși există principiul polilor, așa cum am evidențiat mai sus, care indică clar că totul are o dualitate aparte (când e bine urmează și rău, când e rău, urmează și bine), învățăturile hermetice ne demonstrează că putem să menținem atracția unuia dintre poli pentru o perioadă de timp foarte lungă. Așadar, un om care reușește să ajungă la abundență financiară, nu o va pierde peste noapte, dacă reușește să mențină stările emoționale, obiceiurile create, precauția în frâu. De asta cei mai bogați oameni continuă să se îmbogățească și nu se opresc din muncă nici după ce au acumulat averi exponențiale.
Filosofia hermetică ne demonstrează că nu e necesar să ajungem neapărat în adâncurile amărăciunii pentru a putea la un moment dat în viață să experimentăm abundența și prosperitatea vieții. Depinde foarte mult unde îți pui concentrarea: alegi să vezi partea plină, sau partea goală a paharului?
Avem puterea să ne schimbăm propria polaritate și propriul ritm, contribuind totodată la schimbarea mentalului, care va genera în final o transpunere reală a imaginarului. Pentru a putea face acest lucru posibil trebuie să ne ridicăm vibrațiile mentale ale ego-ului deasupra planului obișnuit al conștiinței (adică acceptarea realității prezentului ca fiind cea pe care ți-o manifești mental și negarea a tot ceea ce contrazice aceste gânduri).
Indiferent că acceptăm sau nu aceste legi/principii universale sau indiferent dacă suntem conștienți sau nu de prezența lor, ele oricum au loc și se manifestă. La fel cum dimineața se face ziuă afară și seara se înoptează, la fel cum avem nevoie de hrană, apă, aer, odihnă pentru a supraviețui, așa sunt și unele legi care funcționează necontenit. Și consider că toate legile evidențiate se încadrează la „common sense” (sensul comun), sunt logice, demonstrate științific, exemplificate și chiar trăite de fiecare din noi.
Te invit să te înscrii la newsletter-ul meu și să citești următoarele articole de pe blog.
Înscrie-te la newsletter-ul săptămânal a lui Andrei